- Home
- Externe
- (16.12.2021, 00:15)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Uniunea Europeană reafirmă angajamentul faţă de naţiunile din Parteneriatul Estic
Uniunea Europeană a reafirmat, miercuri, la finalul summitului desfăşurat la Bruxelles, angajamentele de intensificare a cooperării cu naţiunile din Parteneriatul Estic, inclusiv cu Republica Moldova, pledând pentru avansarea reformelor în sensul consolidării democraţiei şi statului de drept.
314 afișări
Uniunea Europeană reafirmă angajamentul faţă de naţiunile din Parteneriatul Estic
La reuniunea Parteneriatului Estic au participat liderii Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei, reprezentanţii instituţiilor centrale ale Uniunii Europene şi liderii ţărilor membre UE.
"Ne-am reunit pentru a reafirma angajamentul nostru puternic faţă de Parteneriatul Estic, un proiect strategic, ambiţios şi orientat spre viitor, care rămâne fondat cu fermitate pe valori comune fundamentale, pe interese reciproce şi asumate împreună, pe responsabilitate, incluziune, diferenţiere şi răspundere mutuală. Ca dimensiune specifică a Politicii Europene de Vecinătate, Parteneriatul permite apropierea între Uniunea Europeană şi naţiunile din Parteneriatul Estic. Proiectul are rolul stimulării stabilităţii, prosperităţii şi cooperării mutuale, precum şi de a avansa angajamentul nostru în sensul reformelor necesare şi abordării provocărilor globale şi regionale cu care ne confruntăm prin soluţii în favoarea tuturor cetăţenilor noştri", se arată în Declaraţia comună a Summitului Parteneriatului Estic, prezentată de Secretariatul General al Consiliului UE şi vizualizată de MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Summit-ul pentru Pace în Ucraina: Comunicatul final cere „respectarea integrității teritoriale”. Rusiei nu i se cere explicit retragerea din teritoriile ocupate
-
Avertizare ANM imediată de ploi torenţiale şi grindină în două judeţe
-
Importurile oficiale de gaze naturale din Rusia au depăşit în Europa livrările din SUA
-
Noi rezultate parţiale ale alegerilor din 9 iunie
"Prin această Declaraţie comună, asumăm determinarea de a avansa democraţia şi statul de drept în societăţile noastre. Protejarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor din grupuri minoritare, stimularea societăţilor integrante, promovarea egalităţii de gen, precum şi respectarea deplină a principiilor şi normelor dreptului internaţional rămân elemente centrale ale parteneriatului nostru şi evidenţiază activităţile noastre comune în domeniile prioritare", precizează Declaraţia Summitului Parteneriatului Estic.
"Uniunea Europeană menţine angajamentul de susţinere a integrităţii teritoriale în cadrul frontierelor recunoscute internaţional, a independenţei şi suveranităţii naţiunilor partenerilor estici, prin respectarea şi adeziunea la scopurile şi principiile prevăzute în Carta ONU, în Actul final de la Helsinki (1975) şi în Carta de la Paris (1990), care sunt fundamentale pentru viziunea noastră privind o Europă în pace şi nedivizată. (...) Rămânem profund preocupaţi de continuarea destabilizării şi încălcărilor principiilor dreptului internaţional în multe zone ale regiunii Parteneriatului Estic, ceea ce constituie ameninţări la adresa păcii, securităţii şi stabilităţii. Cerem noi eforturi pentru promovarea soluţionării paşnice a conflictelor nerezolvate din regiunea Parteneriatului Estic, pe baza principiilor şi normelor dreptului internaţional", subliniază Declaraţia Summitului Parteneriatului Estic.
"Salutăm intrarea în vigoare totală a Acordurilor de Asociere şi a Zonelor de Liber-Schimb Aprofundat şi Complet cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina (...). În acest context, recunoaştem aspiraţiile europene şi opţiunile europene ale partenerilor respectivi, după cum este stipulat în Acordurile de Asociere. Acordurile prevăd accelerarea asocierii politice şi integrării economice în Uniunea Europeană. Salutăm progresele de până acum şi încurajăm implementarea totală a acestor Acorduri de Asociere şi a condiţiilor Zonelor de Liber-Schimb Aprofundat şi Complet", precizează Declaraţia.
"Uniunea Europeană regretă decizia autorităţilor belaruse de a suspenda participarea la Parteneriatul Estic şi aşteaptă reluarea cooperării cu autorităţile belaruse imediat ce sunt întrunite condiţiile necesare pentru tranziţia democratică paşnică, pe baza agendei valorilor şi intereselor comune. Între timp, UE continuă interacţiunile şi susţinerea acordată cetăţenilor din Belarus, societăţii civile şi presei independente", continuă Declaraţia Summitului Parteneriatului Estic.
"În conformitate cu principiile diferenţierii şi incluziunii, UE recunoaşte iniţiativa partenerilor asociaţi Georgia, Republica Moldova şi Ucraina în sensul intensificării cooperării cu Uniunea Europeană şi salută intensificarea coordonării între aceste naţiuni în probleme de interes comun referitoare la Acordurile de Asociere şi la Zonele de Liber-Schimb Aprofundat şi Complet, precum şi cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic. În acest context, pornind de la progresele înregistrate până acum, prin discuţii în format comun pe tema reformelor, în scopul facilitării implementării totale a Acordurilor de Asociere şi a Zonelor de Liber-Schimb Aprofundat şi Complet, UE şi partenerii interesaţi vor explora opţiuni de intensificare a cooperării sectoriale, incluzând, dar nu limitându-se la domeniile tranziţiei ecologice şi digitale, conectivitate, securitate energetică, justiţie şi afaceri interne, comunicare strategică şi sănătate", subliniază Declaraţia Summitului Parteneriatului Estic.
Citește pe alephnews.ro: Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde se află adăpostul președintelui rus
Citește pe www.zf.ro: Încă un român se pregăteşte să intre în clubul miliardarilor cu un business care se bate cu giganti precum Profi şi Mega Image
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ia miliarde de euro gratis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Un britanic și-a înșelat soția și dă Apple în judecată. Cum au fost descoperite mesajele trimise altor femei
Încă un român se pregăteşte să intre în clubul miliardarilor cu un business care se bate cu giganti precum Profi şi Mega Image
Unde se află oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş -GALERIE FOTO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
PROSPORT.RO
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
CANCAN.RO
Un turist a gătit ouă-ochiuri în balconul unui hotel din Dubai. Imaginile au devenit VIRALE
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe