US Air Force se confruntă cu o lipsă operatori pentru avioane fără pilot

În raportul redactat pentru Brookings Institution, un centru de reflecţie de la Washington, colonelul Bradley Hoagland explică problema prin perspective de promovare mai mici pentru operatorii de avioane fără pilot în raport cu alţi piloţi "tradiţionali" şi prin "cerinţe operaţionale" dificile într-un interval de timp de aproximativ zece ani.

În 2012, US Air Force ar fi trebuit să antreneze 1.129 de noi piloţi "tradiţionali" şi 150 de operatori care să coordoneze de la sol Predators, Reapers şi Global Hawk. În primul caz, cota a fost îndeplinită, în cel de-al doilea, doar 82% dintre posturi au fost acoperite, constatându-se o "lipsă de voluntari", deplânge autorul.

US Air Force număra la sfârşitul lui 2012 1.300 de operatori de avioane fără pilot, reprezentând 8,5 % din întregul corp de piloţi, faţă de 3,3% cu patru ani mai înainte. Forţele aeriene americane dispuneau atunci de 152 Predators, 96 Reapers şi 23 Global Hawk, pentru un total de 61 de "patrule de luptă" (CAPs), potrivit unui raport al Pentagonului.

"Patrula de luptă" constituie unitatea de măsură care asigură acoperirea timp de 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte a unei zone vizate de un avion fără pilot. Este nevoie, în general, de trei sau patru avioane fără pilot pentru aceasta.

"Ritmul de creştere a patrulelor de luptă este mai rapid decât capacitatea US Air Force de a forma personal", denunţă colonelul Hoagland.

Unul dintre factori este nivelul de eşec în timpul formării iniţiale, de "trei ori mai mare" faţă de cel al unui pilot clasic, o treime dintre operatorii ucenici pentru avioane fără pilot abandonând sau fiind repinşi.

Un alt factor este ritmul de operaţiuni din ultimii aproximativ zece ani. Acesta nu le permite operatorilor de avioane fără pilot să se formeze pentru alte specialităţi sau să urce în grad, adaugă autorul.

Aceştia din urmă au astfel un nivel de promovare la un rang mai mare (comandant) de 13% mai mic decât al altor ofiţeri.

Evoluţia în grad se explică, în opinia sa, printr-o "lipsă de recunoaştere" pentru operatori, despre care există percepţia că "nu îşi riscă viaţa pilotând aparatul din Nevada, la 11.000 de kilometri" de teatrul de operaţiuni.

Tentativa Pentagonului din februarie de a crea o medalie care să onoreze "realizările extraordinare" ale unor operatori de avioane fără pilot a reprezentat un "pas în direcţia cea bună", consideră colonelul Hoagland.

Dar, confruntându-se cu criticile asociaţiilor de veterani, care au denunţat o decorare pentru militari care nu îşi pun viaţa în pericol, Pentagonul a revenit asupra deciziei două luni mai târziu.