Van Rompuy: Georgia va semna Acordul de Asociere cu UE la 27 iunie, odată cu Republica Moldova

Georgia va semna la 27 iunie Acordul de Asociere cu UE, în aceeaşi zi cu Republica Moldova, a anunţat miercuri preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

198 afișări
Imaginea articolului Van Rompuy: Georgia va semna Acordul de Asociere cu UE la 27 iunie, odată cu Republica Moldova

Herman Van Rompuy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom semna acordul la 27 iunie, la Bruxelles, în prezenţa şefilor de stat şi de Guvern din UE", a declarat Herman Van Rompuy, într-o conferinţă de presă susţinută la Tbilisi.

Georgia a parafat Acordul de Asociere în noiembrie anul trecut, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în acelaşi moment cu R. Moldova. Evenimentul a fost însă umbrit de refuzul Ucrainei de a semna acest acord, în favoarea unui parteneriat cu Rusia, ceea ce a provocat o criză care ameninţă în prezent integritatea teritorială a Ucrainei.

"Georgia este o ţară liberă, democratică, care trebuie să facă propriile alegeri. Nicio presiune externă nu poate schimba acest lucru", a afirmat preşedintele Consiliului European, aluzie la Rusia, care se opune apropierii fostelor republici sovietice de Occident.

"Georgia îşi urmează drumul spre integrarea europeană", a declarat, la rândul său, premierul georgian Irakli Garibaşvili. "Este alegerea poporului georgian, pe baza valorilor noastre comune", a adăugat el.

Tbilisi speră că acest Acord de Asociere îi va permite progrese spre o aderare deplină la UE.

De altfel, Herman Van Rompuy a afirmat că acest acord nu reprezintă finalul cooperării dintre UE şi Georgia.

Preşedintele Consiliului European a anunţat, marţi, la Chişinău, că Republica Moldova va semna, de asemenea, Acordul de Asociere la 27 iunie.

Uniunea Europeană a devansat data semnării oficiale a acordului cu Republica Moldova şi Georgia, prevăzută iniţial pentru sfârşitul lui 2014, pe fondul crizei din Ucraina şi al temerilor că cele două foste republici sovietice vor suferi presiuni din partea Rusiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici