Vecinii Rusiei cer protecţie împotriva Kremlinului

Intenţia preşedintelui rus de a obţine aprobarea Parlamentului pentru utilizarea forţei militare în afara Rusiei a alarmat ţările vecine, determinîndu-le să caute protecţie faţă de acţiunile impredictibile ale Kremlinului, relatează Nezavisimaia Gazeta, citată de RIA Novosti în pagina electronică.

9 afișări
Imaginea articolului Vecinii Rusiei cer protecţie împotriva Kremlinului

Duma de stat - Parlamentul rusesc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Inclusiv autorităţile proruse din Peninsula Crimea, în Ucraina, şi-au exprimat îngrijorarea.

"Intenţiile declarate ale Rusiei ar putea rupe echilibrul global", a declarat viceguvernatorul Sevastopolului şi parlamentar în Crimea, Vladimir Kazarin. În opinia acestuia, hotărârea Rusiei a fost provocată de evenimente din Caucaz, în special de războiul cu Georgia, în august 2008, în care a fost implicată, de asemenea, flota rusă de la Marea Neagră.

Astfel, "Ucraina, unde îşi are baza flota rusă, a fost implicată în acest conflict, fără voia ei", a declarat Kazarin. "Autorităţile ucrainiene nu au uitat acel eveniment", a continuat acesta. În opinia lui, este necesar ca Ucraina să creeze "contraponderi pentru diminuarea riscului în regiune".

O măsură posibilă ar fi Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, lansat în mai 2009 pentru ameliorarea relaţiilor politice, economice şi comerciale cu şase foste ţări sovietice de "importanţă strategică", şi anume Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Ucraina ar putea utiliza Parteneriatul Estic ca pe o "poliţă de asigurare" împotriva unui posibil "diktat" din partea Rusiei, a declarat Serghei Tolstov, directorul Institutului Internaţional de Studii şi Analiză Politică din Kiev. "Este improbabil ca Moscova să exercite presiuni asupra unei ţări susţinute de Uniunea Europeană", consideră acesta.

Kazarin a declarat, însă, că ar fi bine ca Ucraina să se bazeze pe Statele Unite şi Marea Britanie, care au oferit anumite garanţii, referindu-se la o promisiune de a proteja securitatea naţională a Ucrainei, dacă aceasta respectă un statut non-nuclear.

Republica Moldova, membră a grupului GUAM, din care mai fac parte Georgia, Ucraina şi Azerbaidjanul, este de asemenea îngrijorată de tendinţa militantă a Rusiei.

Noile autorităţi moldovene, prooccidentale, ar putea încerca, prin intermediul Parteneriatului Estic, să invoce staţionarea unor trupe ruse în Transnistria, o regiune separatistă moldoveană, ca motiv suficient pentru a insista să obţină statutul de membru asociat al Uniunii Europene, fără întârziere.

Autorităţile Moldovene speră, totodată, ca România să faciliteze integrarea sa în Uniune, odată cu ţările din estul Balcanilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici