Vezi aici detalii despre acuzaţiile care i se aduc lui Julian Assange

Documente dezvăluite de ediţia online a ziarului The Guardian oferă detalii despre acuzaţiile pe care autorităţile suedeze i le aduc lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, site aflat la originea dezvăluirii a mii de documente diplomatice americane.

38 afișări
Imaginea articolului Vezi aici detalii despre acuzaţiile care i se aduc lui Julian Assange

Vezi aici detalii despre acuzaţiile care i se aduc lui Julian Assange (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acuzaţiile sunt conţinute într-un material al poliţiei din Stockholm, pe care ziariştii de la The Guardian l-au accesat în mod neautorizat.

Assange neagă acuzaţiile autorităţilor suedeze şi nu a fost pus sub acuzare în mod oficial. Cele două suedeze aflate în spatele acuzaţiilor au fost criticate de susţinătorii lui Assange că fac parte dintr-o conspiraţie menită să îl discrediteze pe fondatorul WikiLeaks.

Mark Stephens, avocatul britanic al lui Assange, a atribuit acuzaţiile unor "forţe obscure": "A fost întinsă o capcană. Din ceea ce am văzut până acum, este clar că totul face parte dintr-un plan mai amplu".

Declaraţii făcute de procurori din Stockholm relevă noi detalii despre acuzaţiile care i se aduc lui Assange.

Acuzaţiile se referă la o perioadă de zece zile, după ce Assange se deplasase la Stockholm pe 11 august 2010. Una dintre femei, "Domnişoara A", a declarat că ea aranjase vizita lui Assange în Suedia şi îl găzduise în apartamentul ei.

Potrivit declaraţiei femeii, contestată de Assange, fondatorul WikiLeaks a început să o mângâie pe picior în timp ce beau ceai, după care a început să o dezbrace. "Am încercat să pun unele haine pe mine, (...) dar Assange le-a dat jos din nou". Domnişoara A a precizat că nu voia să meargă "mai departe", dar că "era deja prea târziu pentru a-l opri pe Assange".

Apoi, Domnişoara A şi-a dat seama că Assange dorea să facă sex neprotejat cu ea, după care acesta ar fi acceptat să folosească prezervativul, despre care la sfârşit a descoperit că era rupt. Assange recunoaşte că a avut relaţii intime cu ea, precizând însă că nu a rupt prezervativul.

O altă tânără din Suedia, "Domnişoara W" susţine că a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu Assange tot pentru că acesta nu dorea să utilizeze prezervativ, precizând că acesta s-a culcat cu ea în timp ce ea dormea.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, care a fost eliberat joi pe cauţiune, va petrece Crăciunul şi probabil mai multe luni consemnat într-un conac englezesc opulent, situat la 200 de kilometri de Londra, aşteptând hotărârea judiciară asupra extrădării sale în Suedia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici