Washingtonul îndeamnă autorităţile egiptene să respecte "echilibrul puterilor"

Statele Unite au îndemnat luni autorităţile egiptene să respecte în viitor "echilibrul puterilor", însă au rămas evazive în ceea ce priveşte perspectiva unei candidaturi la preşedinţie din partea comandantului armatei, Abdel Fattah el-Sisi.

160 afișări
Imaginea articolului Washingtonul îndeamnă autorităţile egiptene să respecte "echilibrul puterilor"

Washingtonul îndeamnă autorităţile egiptene să respecte "echilibrul puterilor" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a apreciat că noua Constituţie a Egiptului, adoptată recent cu o majoritate covârşitoare, "permite unele ameliorări în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului". Totuşi, "suntem în continuare îngrijoraţi de articolele care permit judecarea civililor în tribunale militare", a adăugat el.

"Echilibrul puterilor dintre armată, Guvernul civil şi puterea judecătorească va fi, de asemenea, important", a apreciat Carney.

Armata egipteană a apreciat luni seara că mareşalul Abdel Fattah el-Sisi, care în iulie a anunţat destituirea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, ar trebui să candideze la Preşedinţia Egiptului.

Carney a afirmat referitor la acest subiect că "doar egiptenii înşişi pot să parcurgă etapele următoare în tranziţia lor (politică), fie că asta ar însemna organizarea alegerilor prezidenţiale înaintea celor legislative sau propunerea candidaturii lui al-Sisi".

"În timp ce (egiptenii) iau propriile lor decizii, noi continuăm să-i îndemnăm să le adopte în spiritul revoluţiei lor (din 2011)", a afirmat Carney.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a apreciat că autorităţile egiptene trebuie să "organizeze un proces de tranziţie care sş conducă la formarea unui Guvern democratic, condus de civili, în urma unor alegeri transparente şi demne de încredere".

Autorităţile egiptene au anunţat duminică că alegerile prezidenţiale vor avea loc înaintea celor legislative.

Constituţia adoptată la mijlocul lui ianuare stipulează că preşedinte ar trebui să fie în mod obligatoriu un civil. Dacă mareşalul el-Sisi va dori să candideze în aceste alegeri, el va trebui în prealabil să demisioneze din armată.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici