Zece arestări în mediile islamiste radicale din Franţa

O nouă operaţiune a poliţiei era în desfăşurare, miercuri dimineaţă, în mai multe oraşe din Franţa în mediile islamiste radicale, iar zece persoane au fost reţinute, a anunţat o sursă apropiată anchetei.

123 afișări
Imaginea articolului Zece arestări în mediile islamiste radicale din Franţa

Zece arestări în mediile islamiste radicale din Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această operaţiune vizează persoane care ar fi putut merge în Afganistan sau Pakistan sau ar fi vrut să meargă acolo pentru a contribui la jihad, a declarat sursa citată. Poliţia a intervenit în special la Roubaix (nord) şi în cartierele din nordul Marsiliei (sud), au constatat jurnaliştii AFP.

Sunt în curs şi alte operaţiuni în Carpentras (Vaucluse), Valence, Pau şi în Lot-et-Garonne, a precizat o sursă din cadrul poliţiei.

Această operaţiune are loc în cadrul unei anchete preliminare a Parchetului antiterorism din Paris, încredinţată Direcţiei generale de informaţii interne (DCRI).

Această nouă operaţiune are loc în mai puţin de o săptămână de la arestarea unor membri ai grupului salafist Forsane Alizza, la 30 martie. Treisprezece dintre ei au fost prezentaţi unor judecători de instrucţie, marţi seara, în vederea punerii lor sub acuzare pentru deţinere de arme şi asociere de infractori în legătură cu un plan terorist.

Cele două anchete nu au legătură între ele. Dar preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy a avertizat că operaţiunile poliţiei în mediile islamiste radicale "vor continua" după atacurile comise la Toulouse şi Montauban (sud-vest) în numele Al-Qaida de Mohamed Merah.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici