Zece trenuri Eurostar anulate, în urma unui nou incident în tunelul de sub Canalul Mânecii

Eurostar a anunţat anularea a zece trenuri duminică după-amiaza, în urma unui nou incident în tunelul de sub Canalul Mânecii, care a obligat Eurotunnel să închidă instalaţia timp de două ore duminică dimineaţa, a declarat pentru AFP directorul general al companiei feroviare.

286 afișări
Imaginea articolului Zece trenuri Eurostar anulate, în urma unui nou incident în tunelul de sub Canalul Mânecii

Zece trenuri Eurostar anulate, în urma unui nou incident în tunelul de sub Canalul Mânecii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest incident a avut loc în contextul în care traficul era sensibil perturbat, în urma unui început de incendiu, sâmbătă, care a obligat la suspendarea livrărilor.

"Eurotunnel a avut alt incident de infrastructură, un incident tehnic cu privire la electricitate, către ora 10.00 (11.00, ora României), deci cele două tuneluri au fost reînchise de la ora 10.00 şi până la prânz (13.00, ora României)", a declarat Nicolas Petrovic.

Începând de la prânz, traficul a fost reluat într-unul dintre cele două tuneluri, dar "am acumulat întârzieri suplimentare. Asta înseamnă că în această (duminică) după-amiază vom fi obligaţi să anulăm zece trenuri", a adăugat directorul.

Numărul trenurilor anulate va fi anunţat pe site-ul Eurostar, iar clienţii afectaţi vor putea să-şi schimbe biletul sau să fie rambursaţi, a adăugat el.

Trenurile vizate sunt două curse dus-întors Paris-Londra şi trei curse dus-întors Bruxelles-Londra.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici