Zeci de mii de călători, blocaţi din cauza perturbării traficului feroviar în Franţa

Traficul feroviar către periferie şi pe marile linii inclusiv cele internaţionale cu plecare din Gara de Nord din Paris a fost puternic perturbat miercuri, la câteva ore după o serie de incidente care au blocat zeci de mii de călători, a anunţat compania franceză a căilor ferate SNCF.

281 afișări
Imaginea articolului Zeci de mii de călători, blocaţi din cauza perturbării traficului feroviar în Franţa

Zeci de mii de călători, blocaţi din cauza perturbării traficului feroviar în Franţa (Imagine: AFP - MediafaxFoto)

Trenurile către periferiile de nord şi est au fost cele mai afectate, traficul fiind total întrerupt timp de câteva ore, a explicat un oficial al SNCF, Céline Sibert.

Trenurile de pe liniile majore către nordul Franţei sau cele internaţionale (Eurostar şi Thalys) au avut în medie întârzieri de o oră, cu excepţia Eurostar, care a înregistrat întârzieri de până la trei ore.

În jurul orei 01.30 (02.30 ora României), toţi călătorii au putut urca în trenuri şi Gara de Nord era destul de animată, a constatat o jurnalistă a AFP. SNCF a asigurat că traficul va fi normal joi dimineaţa.

Cu o oră înainte, sute de călători se aflau încă pe peroanele gării, unde nemulţumirea lor era sesizabilă, după mai multe ore de aşteptare.

Gara de Nord primeşte zilnic 500.000 de călători.

"La început am avut o mică problemă electrică ce ar fi trebuit să afecteze 150 de persoane timp de o oră dar în cele din urmă ne-am trezit cu un adevărat haos care a afectat mii de persoane", rezumă un purtător de cuvânt al SNCF.

Această problemă a fost imputată de SNCF unei "succesiuni de incidente care s-au amplificat" şi au condus, la ora 17.45, la o problemă de alimentare într-o gară de la periferie.

Cel puţin 7.500 de trenuri care transportă peste trei milioane de pasageri circulă în fiecare zi în reţeaua Ile-de-France, iar traficul este adeseori saturat şi perturbat periodic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici