FOTO: Zeci de morţi şi sute de case distruse în urma inundaţiilor din Afganistan

  • Inundaţii devastatoare produse în apropierea capitalei Afganistanului
  • Cel puţin 72 de oameni au murit, iar 90 au fost răniţi în urma inundaţiilor
  • Aproximativ 300 de case au fost distruse în provincia Parwan
621 afișări
Imaginea articolului FOTO: Zeci de morţi şi sute de case distruse în urma inundaţiilor din Afganistan

Sursa FOTO: Profimedia

Cel puţin 72 de oameni au murit şi sute de case au fost distruse în urma inundaţiilor produse miercuri în apropierea capitalei Afganistanului, Kabul, informează agenţia de presă Reuters.

Inundaţiile s-au produs în provincia afgană Parwan, situată la nord de oraşul Kabul. Aproximativ 300 de case au fost distruse, a anunţat Ministerul afgan pentru Gestionarea Dezastrelor.

Potrivit bilanţului preliminar, 72 de oameni au murit, iar 90 au fost răniţi în urma inundaţiilor.

Inundaţii de o amploare mai redusă s-au produs şi în provinciile Maidan Wardak şi Nangahar.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Ashraf Ghani a declarat că persoanele sinistrate vor primi asistenţă, subliniind că inundaţiile generează pierderi financiare grave.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici