Zelenski este convins că Putin este în spatele morţii lui Navalnîi

Volodimir Zelenski a declarat că este „evident” că Vladimir Putin s-a aflat direct în spatele morţii lui Alexei Navalnîi.

315 afișări
Imaginea articolului Zelenski este convins că Putin este în spatele morţii lui Navalnîi

Zelenski este convins că Putin este în spatele morţii lui Navalnîi

„Este evident că Putin se află în spatele morţii lui Navalnîi”, a spus Volodimir Zelenski.

Vorbind în Germania, liderul ucrainean a declarat că preşedintelui rus nu-i pasă cine moare atâta timp cât poziţia sa în fruntea statului este asigurată.

Disidentul rus Alexei Navalnîi a murit în închisoare, a anunţat vineri Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia, citat de Sky News.

Oficiul Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia a transmis că disidentul a murit vineri.

„La 16 februarie 2024, în colonia corecţională nr. 3, condamnatul A A Navalny s-a simţit rău după o plimbare, pierzându-şi aproape imediat cunoştinţa. Lucrătorii medicali ai instituţiei au sosit imediat şi a fost chemată o echipă medicală de urgenţă. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar nu au dat rezultate pozitive. Medicii de urgenţă au confirmat decesul condamnatului”, se arată într-un comunicat preluat de Sky News.

Administraţia de la Moscova a declarat că nu are informaţii despre cauza morţii lui Alexei Navalnîi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat, de asemenea, că serviciul federal de penitenciare face toate verificările necesare cu privire la moartea lui Navalnîi.

Agenţia rusă de ştiri TASS relatează că Vladimir Putin a fost informat de moartea sa.

Navalnîi a fost arestat în 2021. El ispăşea o pedeapsă cumulată de peste 30 de ani pentru diferite infracţiuni despre care el a susţinut că sunt înscenate cu scop politic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici