Ziariştii moldoveni cer demisia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova

Un grup de ziarişti moldoveni a cerut demisia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, care a atacat dur presa într-un discurs susţinut sâmbătă, afirmând că aceasta joacă un rol diabolic şi se transformă într-un "câine turbat", relatează ProTV Chişinău.

29 afișări
Imaginea articolului Ziariştii moldoveni cer demisia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova

Ziariştii moldoveni cer demisia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova - VIDEO (Imagine: Captură video ProTV Chişinău)

Ziariştii au semnat duminică o scrisoare deschisă, adresată preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cerând demisia lui Muruianu şi declarându-se revoltaţi de limbajul folosit de acesta.

"Presa a fost şi rămâne instituţie fundamentală a unei societăţi democratice, garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar declararea ei drept un câine turbat periculos pentru întreaga societate nu poate fi tolerată sub nici un motiv", afirmă semnatarii scrisorii deschise.

Directorul Timpului de dimineaţă, Constantin Tănase, a apreciat că "este ceva nemaiîntâlnit, un caz unic şi ieşit din comun", în timp ce directorul Jurnal Trust Media, Val Butnaru, a afirmat că "Muruianu a depăşit orice normă posibilă".

"Eu cred că dl. Muruianu este foarte sincer când spune asta; el aşa crede şi nu mă mai miră. El are o grămadă de dosare pierdute la CEDO şi nu mai are ce căuta în sistem", a afirmat Dumitru Ciubaşenco, redactor-şef la Panorama.

ProTV precizează că Ion Muruianu nu a putut fi contactat pentru a comenta demersul ziariştilor moldoveni.

Ghimpu a declarat că a luat notă de solicitarea jurnaliştilor. "Din păcate, nu pot să intervin", a spus el, precizând că este necesar ca, în prima fază, Consiliul Superior al Magistraturii să se sesiseze şi să exprime un punct de vedere, iar ulterior să se pronunţe şi Parlamentul. "Este un caz regretabil şi nemaiîntâlnit", a apreciat Ghimpu.

Solicitat telefonic, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dumitru Visternicean, a declarat că nu ştie nimic despre demersul ziariştilor. El a adăugat că nu a primit nici o sesizare din partea preşedintelui Parlamentului, dar, dacă va fi sesizat, Consiliul va investiga cazul.

În discursul susţinut sâmbătă la adunarea generală a judecătorilor, Muruianu a apreciat că mass-media, care ar trebui să fie câinele de pază al societăţii, joacă un rol diabolic şi se transformă într-un câine turbat foarte periculos pentru societate.

Nemulţumit de criticile dure la adresa magistraţilor, Muruianu a adăugat că judecătorii nu au posibilitatea să răspundă criticilor formulate de presă.

La Adunarea Generală a judecătorilor moldoveni, desfăşurată sâmbătă la Chişinău, atât Ghimpu, cât şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, au criticat în termeni duri modul în care s-au comportat unii dintre magistraţi în timpul evenimentelor din aprilie 2009.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici