HOROSCOP 27 decembrie – Inspiraţie şi empatie azi pentru zodii. Intuiţia le dezvăluie lucruri importante

Luna ajunge azi în semnul Peştilor, astfel că zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) au parte de o zi inspirată.

15635 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 27 decembrie – Inspiraţie şi empatie azi pentru zodii. Intuiţia le dezvăluie lucruri importante

HOROSCOP 27 decembrie – Inspiraţie şi empatie azi pentru zodii. Intuiţia le dezvăluie lucruri importante

HOROSCOP 27 decembrie – Berbec

 
Luna începe azi să se mişte prin casa subconştientului din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că prima zi după Crăciun este una de refacere pentru tine. Sărbătorile de iarnă au tendinţa să te rescolească puţin, căci ai mai mult timp decât de obicei să reflectezi asupra unor situaţii din viaţa ta, asupra unor relaţii care nu mai sunt ceea ce au fost. Pe de altă parte, îţi face bine să te gândeşti mai mult la nevoile tale, la ceea ce simţi şi vrei pentru anul care stă să înceapă. În acelaşi timp, însă, este important să-ţi păstrezi buna dispoziţie.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Taur 

Luna se mişcă de astăzi începând prin casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale, semn că în sfârşit ai timp să te vezi cu prietenii. Sărbătorile au fost despre familie, despre revederi mult aşteptate cu cei dragi pe care nu îi ai tot timpul lângă tine, dar acum a venit momentul mult aşteptat pentru a petrece mai mult timp şi cu prietenii. Indiferent dacă aveţi planuri sau nu, cert este că îţi va face bine să te întâlneşti cu ei şi să vorbiţi despre planurile voastre pentru anul care va urma. Vezi dacă sunt dispuşi să vă vedeţi undeva.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Gemeni 

Luna începe să tranziteze astăzi casa statutului social din horoscopul tău solar, semn că s-ar putea să te întâlneşti astăzi cu unele persoane foarte importante din comunitate şi/ sau de la locul de muncă. Profită de această oportunitate pentru a lega o relaţie mai apropiată cu ei, astfel încât anul viitor să îţi poţi permite să demarezi unele proiecte cu ei. În cazul nativilor(elor) care se întorc astăzi la serviciu, se anunţă o zi productivă la locul de muncă. Ai parte de interacţiuni pozitive cu superiorii, dar şi cu alte persoane influente în domeniul în care activezi în această perioadă.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Rac 

Luna îşi face azi apariţia în casa filozofiei de viaţă, a călătoriilor, studiilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. Cu alte cuvinte, se anunţă o zi productivă pentru nativii(ele) care se pregătesc pentru examene sau care au de rezolvat probleme birocratice înainte de trecerea dintre ani. De asemenea, dacă urmează să faci Revelionul în altă ţară, înseamnă că astrele vor avea grijă să ai parte de un concediu fix aşa cum ţi-ai dorit. În plus, se anunţă un timp bun pentru reflecţie, pentru un bilanţ al anului care se încheie şi rezoluţii pentru cel care stă să înceapă foarte curând.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Leu 

Luna ajunge astăzi în casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău general, indiciu cum că se arată o zi bună pentru nativii(ele) care sunt implicaţi(te) în proiecte cu alte persoane sau care desfăşoară activităşi profesionale cu partenerul de viaţă. Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă cu privire la investiţiile pe care le-aţi făcut în acest an şi, mai important decât atât, vă doriţi cam aceleaşi lucruri de la anul care stă să-nceapă. Aşadar, este de aşteptat să aveţi parte de un nou an productiv, în care veţi extinde proiectele deja pe rol şi în care veţi începe altele noi.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Fecioară

 
Luna începe să tranziteze astăzi casa parteneriatelor din horoscopul tău solar, astfel că prioritatea ta de astăzi sunt relaţiile, dar mai ales cea cu partenerul de viaţă. Amândoi v-aţi împărţit în ultimele zile între cei dragi, între familiile de origine şi alte rude apropiate, dar acum a venit momentul să petreceţi timp de calitate împreună. Aşadar, fie că lucraţi astăzi sau nu, încercaţi să vă faceţi timp să ieşiţi undeva după program, să vă daţi atenţie unul altuia. Cu siguranţă vă va face bine să discutaţi alte lucruri decât chestiunile urgente de zi cu zi care nu suportă vreo amânare.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Balanţă 

Luna se mişcă de azi înainte prin casa muncii şi a sănătăţii din horoscopul tău general, astfel că nu este de mirare dacă te preocupă aspectul profesional astăzi. Pe de altă parte, trebuie să ai grijă şi să ţii cont de nevoile tale. Poate că nu îţi doreşti să intri în noul an cu treburi neterminate, dar în acelaşi timp, trebuie să ţii cont de nivelul de energie pe care îl ai disponibil. În caz contrar, există posibilitatea să ai parte de momente în care gestionezi cu greu aşteptările care planează asupra ta atât pe plan profesional, cât şi personal.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Scorpion

 
Luna tranzitează de azi încolo casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău solar, astfel că interacţiunea cu cei dragi este ceva foarte important pentru tine. Adevărul este că şi Universul te susţine în acest sens, în sensul în care creează oportunităţi de a petrece momente frumoase alături de partenerul de viaţă şi/ sau de cei mici. În cazul în care eşti single, dar îţi place cineva anume, s-ar putea ca astăzi să apară indicii că se leagă ceva între voi, că ar putea apărea oportunităţi de a duce lucrurile ceva mai departe, poate chiar către o relaţie de cuplu.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Săgetător 

Luna îşi face astăzi loc în casa familiei din astrograma ta generală, motiv pentru care va trebui să-ţi faci astăzi timp pentru cei dragi. În principiu, lucrurile merg foarte bine între voi, iar atunci când punctele voastre de vedere nu se aliniază, reuşeşti să faci abstracţie de diferenţe şi să te concentrezi pe lucrurile pe care le aveţi în comun. Nu este foarte uşor să abordezi lucrurile astfel, dar ştii că funcţionează de fiecare dată. Aşadar, toleranţa şi acceptarea sunt lecţia astrelor pentru tine, care promit să îţi răsplătească efortul cu momente frumoase alături de persoane speciale din viaţa ta.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Capricorn

 
Luna ajunge azi în casa comunicării din astrograma ta solară, astfel că s-ar putea să ai parte astăzi de multe interacţiuni cu ceilalţi. Aşadar, nu este de mirare dacă eşti lipit(ă) mai tot timpul de telefon sau laptop, răspunzând la tot felul de apeluri sau e-mail-uri ori mesaje. Aşadar, apar tot felul de situaţii care îţi permit să nu intri în noul an fără să fi clarificat unele situaţii confuze, care ar fi putut duce la conflicte sau alte situaţii care nu erau în avantajul tău. Ştii ce şi când să spui, iar asta te ajută extrem de mult acum.
 

HOROSCOP 27 decembrie –  Vărsător 

 
Luna îşi face azi loc în casa banilor din horoscopul tău general, astfel că s-ar putea să apară azi unele oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a unor economii prin intermediul investiţiilor. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba de nişte situaţii care îţi permit să nu intri prea tare în buget sau să faci toate achiziţiile necesare pentru Revelion, dar să îţi mai rămână nişte bani în buzunar. Cu alte cuvinte, îţi cunoşti destul de bine limitele, iar acest lucru te ajută să uzezi de bugetul tău într-un mod prudent, dar care nu implică lipsuri.
 

HOROSCOP 27 decembrie – Peşti

 
Luna poposeşte astăzi în semnul naşterii tale, ceea ce îţi oferă un plus de energie şi încredere în propria persoană. Aşadar, nu este cazul să îţi faci griji că nu vei avea forţa necesară să te ţii de toate angajamentele pe care ţi le-ai luat în acest final de an. Pe de altă parte, s-ar putea să existe şi situaţii în care s-ar putea să trimiţi semnale mixte, lucru care nu este deloc în avantajul tău. În anumite contexte, este nevoie de mai multă asertivitate, căci s-ar putea ca altfel să ajungi la situaţii care nu sunt în avantajul tău.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici