HOROSCOP Sâmbătă, 30 iulie – Zodiile, faţă în faţă cu un impas. Alegerea va fi foarte dificilă

Înainte să treacă în Fecioară, Luna din Leu îi lansează o opoziţie lui Saturn retrograd din Vărsător. Zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) se confruntă cu un impas destul de mare în această zi de weekend.

11142 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Sâmbătă, 30 iulie – Zodiile, faţă în faţă cu un impas. Alegerea va fi foarte dificilă

NASA

HOROSCOP 30 iulie - Berbec

Din câte se pare, ai multe angajamente astăzi. Pare că ai promis mai mult decât îţi permite timpul să duci la îndeplinire şi poate că îţi este teamă de faptul că vei dezamăgi pe cineva drag: prieteni, persoana iubită şi/ sau copii. Mai mult, Luna intră în casa sănătăţii din horoscopul tău general, semn că trebuie să îţi faci timp pentru tine, să te odihneşti. În caz contrar, rişti să începi săptămâna viitoare fără energie.

HOROSCOP 30 iulie -Taur

Angajamentele faţă de familie şi cele profesionale ori care vizează construirea unor relaţii importante în comunitate se bat astăzi cap în cap şi necesită un nivel foarte ridicat de implicare din partea ta. Nici nu este de mirare, aşadar, dacă te simţi copleşit(ă), dacă ai senzaţia că nu le vei putea face pe toate. Luna intră însă diseară în casa iubirii şi a copiilor, semn că, până la urmă, reuşeşti s-o scoţi la capăt cumva.

HOROSCOP 30 iulie - Gemeni

Există riscul să intri azi în unele dezbateri care riscă să nu se termine bine. Rişti să ajungi la un schimb de replici tăios cu cineva apropiat, cu un prieten sau o rudă, iar din această cauză, s-ar putea să rămâneţi amândoi cu un gust amar. Aşadar, trebuie să ai mare grijă la discursul pe care îl adopţi. Pe de altă parte, Luna intră diseară în casa familiei, semn că te înţelegi bine cu rudele.

HOROSCOP 30 iulie - Rac

Din punct de vedere financiar, nu te aşteaptă o zi prea grozavă. Poate că ai început weekend-ul cu un buget mai mic decât ţi-ai fi dorit sau ai cheltuit deja ieri prea mult, iar astăzi nu îţi mai permiţi confortabil anumite lucruri sau activităţi. Vestea bună este însă că diseară Luna trece în casa comunicării, astfel că ai parte de unele discuţii cu adevărat reconfortante cu cineva drag, cu un prieten sau o rudă apropiată.

HOROSCOP 30 iulie - Leu

Atmosfera între tine şi partenerul de viaţă s-ar putea să fie încărcată astăzi, astfel că orice declaraţie la care nu te-ai gândit de două ori înainte riscă să conducă la unele urmări pe care nu ţi le-ai fi dorit, la riscul de a ruina întregul final de săptămână. Pe de altă parte pare că stai bine cu bugetul graţie Lunii care intră în casa aferentă din horoscopul tău solar. Ai fondurile necesare să-ţi susţii planurile.

HOROSCOP 30 iulie - Fecioară

Oboseala acumulată în ultimele zile începe să îşi spună cuvântul. Fie că te simţi epuizat(ă) din punct de vedere emoţional sau fizic, cert este că nu prea ai răbdare, că tinzi să îţi ieşi mai repede din fire decât de obicei. Lucrurile revin uşor-uşor la normal de la mijlocul zilei încolo, când Luna începe să îşi facă simţită influenţa în semnul naşterii tale. Ai mai multă energie parcă, mai multă încredere în tine însuţi(ăţi) cumva.

HOROSCOP 30 iulie - Balanţă

Viaţa socială şi cea sentimentală ar putea fi astăzi destul de greu de gestionat, în sensul în care îţi poate fi destul de greu să te împarţi între ele. Aşadar, este important să fi fii atent(ă) cum îţi gestionezi timpul, astfel încât să nu dezamăgeşti pe nimeni. Apoi, Luna trece în casa subconştientului din horoscopul tău solar, semn că trebuie să îţi faci timp şi pentru tine, pentru odihna şi relaxarea de care ai nevoie.

HOROSCOP 30 iulie - Scorpion

S-ar părea că ai multe angajamente astăzi şi trebuie să ai mare grijă cum îţi împarţi timpul astfel încât să te achiţi atât de promisiunile faţă de familie, cât şi de cele faţă de anumite persoane importante din comunitate cu care speri să construieşti relaţii durabile. Mai târziu, Luna intră în casa vieţii sociale, prilej numai bun să îţi faci timp de petrecut cu prietenii, să onorezi invitaţii la activităţi comune sau propuneri de vizite.

HOROSCOP 30 iulie - Săgetător

Ar fi indicat să nu abordezi astăzi subiecte care le-ar putea rău anumitor interlocutori mai sensibili. S-ar putea să nu dispui de răbdarea necesară pentru a găsi cele mai meşteşugite cuvinte pentru a exprima o realitatea nu tocmai confortabilă. Vestea bună este însă aceea că Luna progresează tot azi în casa statutuluii din astrograma ta generală, motiv pentru care ieşi în mod pozitiv în evidenţă şi faci progrese în relaţia cu unele persoane foarte importante.

HOROSCOP 30 iulie - Capricorn

Din punct de vedere financiar, situaţia ta de astăzi lasă puţin de dorit, în sensul în care s-ar putea să nu îţi permiţi în mod confortabil toate lucrurile pe care ţi le-ai fi dorit să le faci. Aşadar, trebuie să ai mare grjă cu cheltuielile, să nu te întinzi mai mult decât este cazul. În a doua parte a zilei, trecerea Lunii în casa călătoriilor din astrograma ta solară favorizează micile excursii undeva prin împrejurimi.

HOROSCOP 30 iulie - Vărsător

Există riscul astăzi să se nască tensiuni între tine şi partenerul de viaţă sau în raport cu unele persoane apropiate de la locul de muncă. Sub o formă sau alta, s-ar putea să te întâlneşti cu ele şi de după-amiază încolo, când Luna intră într-o importantă casă relaţională din horoscopul tău general. Trebuie să ai mare grijă cum gestionezi dezechilibrele din raportul de forţe între tine şi cei dragi. Acestea pot lua o întorsătură nedorită.

HOROSCOP 30 iulie - Peşti
Dacă lucrezi astăzi, s-ar putea să ai parte de o zi plină, mai obositoare decât te-ai fi aşteptat. În alte cazuri, nativii(ele) acestui semn s-ar putea să resimtă mai intens decât de obicei stresul şi eforturile pe care le-au depus la muncă în zilele anterioare. Pe de altă parte, în plan relaţional, lucrurile merg bine graţie faptului că Luna îşi face după-amiază apariţia în casa aferentă. Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă şi se vede.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici