CSM a decis: Judecătorii vor avea doar o lună de vacanţă în acest an. Noile reguli privind activităţile cu publicul

  • Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat această decizie în contextul epidemiei de COVID-19
  • Concediul de odihnă poate fi efectuat, însă, pe întreaga perioadă a anului, dacă nu afectează activitatea instanţelor
  • În aceeaşi hotărâre, CSM a decis ca activităţile cu publicul trebuie programate online sau telefonic
1701 afișări
Imaginea articolului CSM a decis: Judecătorii vor avea doar o lună de vacanţă în acest an. Noile reguli privind activităţile cu publicul

CSM a decis: Judecătorii vor avea doar o lună de vacanţă în acest an. Noile reguli privind activităţile cu publicul

 

Consiliul Superior al Magistraturii a decis. Judecătorii vor avea, în acest an, doar o lună de vacanţă, în intervalul 1-31 august. Asta, în condiţiile în care instanţele trebuie să recupereze perioada în care nu au analizat dosare, din cauza epidemiei de coronavirus.

Totodată, potrivit CSM, „Concediul de odihnă anual pentru întregul personal al instanţelor judecătoreşti poate fi efectuat şi în afara duratei vacanţei judecătoreşti, fără a perturba buna desfăşurare a activităţii instanţei”.

În hotărăre, Consiliul a precizat, de asemenea, că activitatea cu publicul se va desfăşura doar pe bază de programări, „(...) cu respectarea regulilor de distanţare socială şi doar în măsura în care justiţiabilii nu au posibilitatea de a consulta dosare ori evidenţe în format electronic. În cazuri excepţionale, preşedintele instanţei sau persoana desemnată de acesta va putea permite accesul şi fără o programare prealabilă”.

Consiliul Superior al Magistraturii recomandă ca accesul în instanţe să fie făcut cu 10 minute înainte de începerea şedinţei de judecată iar cauzele să fie programate astfel încât să se evite aglomerarea de persoane.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici