Actriţa Amy Adams s-a căsătorit, în secret, cu partenerul ei de viaţă din ultimii 14 ani - FOTO

Actriţa americană Amy Adams s-a căsătorit cu partenerul ei de viaţă din ultimii 14 ani, Darren Le Gallo, în cadrul unei ceremonii discrete, care a fost organizată în secret, sâmbătă, în California, informează contactmusic.com.

618 afișări
Imaginea articolului Actriţa Amy Adams s-a căsătorit, în secret, cu partenerul ei de viaţă din ultimii 14 ani - FOTO

Actriţa Amy Adams (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La eveniment au participat doar câţiva membri din cele două familii şi câţiva prieteni apropiaţi. A fost prezentă şi fiica în vârstă de patru ani a cuplului, Aviana, potrivit unui articol publicat de postul de televiziune E!.

Amy Adams, în vârstă de 40 de ani, şi Darren Le Gallo şi-au început relaţia în 2001, după ce s-au cunoscut în timp ce urmau amândoi un curs de actorie. Darren Le Gallo este actor şi artist şi deţine un atelier de pictură în reşedinţa cuplului, aflată în cartierul Beverly Hills din Los Angeles. Cei doi s-au logodit în 2008, iar fiica lor, Aviana, s-a născut în 2010.

Amy Adams, în vârstă de 40 de ani, este o actriţă americană cu o carieră fulminantă în ultimul deceniu, perioadă în care a fost nominalizată de cinci ori la premiile Oscar, pentru rolurile din filmele "Gândăcelul/ Jonebug" (2005), "Îndoiala/ Doubt" (2008), "Luptătorul/ The Fighter" (2010), "The Master" (2012) şi "Ţeapă în stil american/ American Hustle" (2013).

Actriţa americană a făcut şi alte roluri memorabile în filme precum "Prinde-mă! Dacă poţi"/ Catch Me If You Can", "Războiul lui Charlie/ Charlie Wilson's War", "O noapte la muzeu 2/ Night at the Museum: Battle of the Smithsonian", "Julie şi Julia/ Julie & Julia", "Păpuşile Muppets", "Pe drum/ On the Road" şi "Man of Steel: Eroul".

Amy Adams va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în mult aşteptatul film din seria "Batman", intitulat "Batman V Superman: Dawn of Justice", care va fi lansat în 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici