Alberto Granado, tovarăşul de călătorii al lui Che Guevara, a murit

Biochimistul argentinian Alberto Granado, care l-a însoţit pe Ernosto "Che" Guevara într-o călătorie pe motociclete în mai multe ţări din America Latină în anii 1950, a murit la vârsta de 88 de ani, sâmbătă, la Havana, a anunţat televiziunea locală.

52 afișări
Imaginea articolului Alberto Granado, tovarăşul de călătorii al lui Che Guevara, a murit

Alberto Granado, tovarăşul de călătorii al lui Che Guevara, a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În această dimineaţă, la vârsta de 88 de ani, a murit subit, în capitala noastră, tovarăşul Alberto Granado, prieten inseparabil al comandantului Ernesto Guevara", precizează comunicatul transmis de televiziunea cubaneză.

Corpul neînsufleţit al lui Granado urma să fie incinerat, potrivit dorinţei defunctului, iar cenuşa să fie împrăştiată în Argentina, Cuba şi Venezuela.

"Fidel prieten al Cubei, a contribuit la formarea profesională a specialiştilor în sănătate publică şi în genetică" din această ţară, unde s-a instalat din martie 1961.

"El Petiso" (micuţul), aşa cum îl numea Guevara, l-a acopaniat pe comandant într-o călătorie lungă pe motociclete, din 29 decembrie 1951 până pe 26 iulie 1952. Călătoria a fost descrisă într-un film regizat de brazilianul Walter Salles - "Diarios de Motocicleta", care a obţinut premiul Oscar în 2005, pentru cea mai bună coloană sonoră. În film au jucat Gael García Bernal (Che Guevara) şi Rodrigo De la Serna (Alberto Granado).

Intervievat în urmă cu câţiva ani despre această prietenie, Granado a declarat: "Ne înţelegeam bine când vorbeam de politică sau de boli (...), gândeam aproape întotdeauna la fel. Dar cel mai bine semănam în ceea ce priveşte reacţiile la lucrurile care ne displăceau".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici