- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Blur lansează un nou single, după o pauză de şapte ani
Trupa britanică Blur s-a reunit într-un studio de înregistrări şi va lansa, săptămâna viitoare, un nou single, aceasta fiind prima piesă nouă a grupului înregistrată după o pauză de şapte ani, informează thesun.co.uk.
Acesta va fi primul single înregistrat de membrii trupei Blur - Damon Albarn, Graham Coxon, Alex James şi Dave Rowntree - de la piesa "Good Song", lansată în 2003.
Fanii trupei Blur i-au încurajat în permanenţă pe membrii grupului să se reunească, în special după lansarea, în ianuarie 2010, a documentarului "No Distance Left To Run", care prezintă povestea trupei Blur.
"La început, Damon Albarn nu intenţiona deloc să intre în studio alături de Blur. El era foarte ocupat cu proiectul Gorillaz. Însă nu a putut să reziste tentaţiei de a vedea dacă magia era încă acolo, alături de vechii săi tovarăşi. Şi a fost", a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.
"Ei au înregistrat noul single într-o ediţie limitată şi acest cântec va fi lansat de mâine într-o săptămână (17 aprilie, n.r.)" a adăugat aceeaşi sursă.
Noua piesă va fi lansată în onoarea Record Store Day, pe 17 aprilie. Această zi specială celebrează magazinele de produse muzicale independente din Marea Britanie şi este sărbătorită de mulţi artişti şi muzicieni, care lansează cu această ocazie diverse piese în ediţii limitate.
Potrivit presei britanice, doar 1.000 de copii ale acestui single vor fi puse în vânzare.
"Ne dorim ca magazinele muzicale independente să continue să existe, ele reprezintă o parte importantă a culturii noastre muzicale. Muzica este o modalitate simplă pentru grupul Blur de a-şi reafirma sprijinul pentru o cauză şi sperăm ca oamenilor să le placă piesa noastră", a declarat Damon Albarn.
Recent şi trupele Metallica şi Black Sabbath au anunţat că vor lansa împreună două single-uri pe un disc vinil, într-o ediţie limitată la 1.000 de unităţi, cu ocazia Record Store Day, pe 17 aprilie.
Blur este o trupă britanică de rock alternativ, înfiinţată în Londra în 1989, de solistul Damon Albarn, chitaristul Graham Coxon, basistul Alex James şi toboşarul Dave Rowntree. Blur a contribuit la revitalizarea stilului britpop şi mulţi au considerat formaţia o rivală a trupei Oasis. Ultimul album Blur, intitulat "Think Tank", a fost lansat în 2003, după care membrii trupei s-au implicat în proiecte personale.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii