Ce cărţi vor fi lansate în acest an. Noutăţile şi surprizele editoriale ale anului 2018 în România (I)

Unele dintre cele mai importante edituri din România au prezentat, pentru MEDIAFAX, autorii pe care mizează în anul 2018, voci puternice ale literaturii universale, dar şi noutăţile editoriale pe care le pregătesc.

Share pe Facebook 3864 afişări

Ce cărţi vor fi lansate în acest an. Noutăţile şi surprizele editoriale ale anului 2018 în România (I)

Astfel, peste 150 de titluri noi vor apărea anul acesta la Humanitas, în colecţiile şi seriile de autor ale editurii. Printre surprizele editoriale ale noului an se numără al patrulea volum din "Jurnalul" lui Mircea Cărtărescu, un nou volum de Horia-Roman Patapievici, "Anii urii", un volum de solilocvii de Gabriel Liiceanu, o nouă carte de Ioana Pârvulescu, "Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor", şi o colecţie de texte tăioase de Radu Paraschivescu cu titlul "Două mături stau de vorbă. Scene româneşti".

Încă din primele luni ale lui 2018, în seria dedicată Centenarului Marii Uniri, în care au fost publicate până în prezent 13 cărţi esenţiale despre România în Primul Război Mondial, vor apărea: "Parlamentul în pribegie (1916-1918): Amintiri, note şi impresii", de Grigore Procopiu, ediţie realizată de Daniel Cain; "Jurnal. 1917-1918", de Alexandru Dona, cu ilustraţii de Niculina Henrieta Delavrancea; "Vechiul Regat şi Marele Război", de Daniel Cain; Însemnări din războiul României Mari", de Vasile Bianu.

De asemenea, colecţia Memorii/Jurnale/Călătorii/Biografii se îmbogăţeşte cu şase titluri în primă ediţie: Hannah Arendt, "Ultimul interviu"; Teodor Baconschi, "Mic almanah al marilor oameni pe care i-am cunoscut"; Etgar Keret, "Şapte ani buni"; Andrew Solomon, "Departe, departe"; Paul Johnson, "Darwin: Portretul unui geniu"; Nikos Kazantzakis, "Jurnal de călătorie în Japonia şi China".

În colecţia Istorie vor apărea, în prima parte a anului, volume precum "Oamenii epocii fanariote: Chipuri din bisericile Ţării Româneşti şi Moldovei", de Tudor Dinu, dar şi ediţii în limba română ale unor titluri importante, precum "Pământul negru: Holocaustul ca istorie şi avertisment", de Timothy Snyder, "O istorie a Germaniei", de Martin Kitchen, şi "Cucerind Stâncoşii: Cum făureşti geografia. Rolul Americii în lume", de Robert Kaplan. Colecţia Eseu va avea ca primă apariţie din 2018 volumul "Mai are politica vreun sens? Instrumentele democraţiei şi povara populismului", de Radu Carp, urmat de titluri noi ale autorilor de portofoliu, precum Roger Scruton, cu volumele "Despre natura umană" şi "Dorinţa sexuală. O cercetare filozofică", Hannah Arendt, cu "Viaţa spiritului", Bertrand Russel, cu volumele "Eseuri impopulare" şi "Despre educaţie".

Din 2018, o nouă serie de autor, dedicată lui Cătălin Dorian Florescu, va îmbogăţi catalogul de literatură al editurii, iar primul titlu este şi cel mai nou roman al acestuia, "Bărbatul care aduce fericirea".

Tuturor cititorilor dornici de învăţătură şi de sens, Humanitas le propune Cele mai frumoase pagini din Filocalie, Confesiunile Sfântului Augustin şi Publicistica literară a lui Mihai Eminescu, ce vor apărea în colecţia Humanitas Clasic. Iar în colecţia de Ştiinţă coordonată de Vlad Zografi vor apărea volume semnate de autori precum David Eagleman, "Creierul"; Berit Brogaard şi Kristian Marlow, "Mintea supraumană: Eliberează geniul din creierul tău"; Richard Dawkins, "Candela de-o clipă-n întuneric: Viaţa mea în lumea ştiinţei".

Pentru cei mai tineri cititori, Humanitas Junior pregăteşte o serie de cărţi de ştiinţă şi istorie ce va cuprinde volumele "Arhimede şi portalul ştiinţei", "Galenus şi calea spre medicină" şi "Herodot şi drumul către istorie" ale celebrei autoare şi ilustratoare americane Jeanne Bendick. Tot la Humanitas Junior vor apărea în curând cartea de "Povestiri istorice" a lui Carmen Sylva şi trilogia pentru adolescenţi a povestitoarei Isabel Allende, care reuneşte volumele "Oraşul fiarelor", "Pădurea pigmeilor" şi "Regatul dragonului de aur".

Cele mai puternice voci ale literaturii străine contemporane vor putea fi regăsite şi în 2018 în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, şi în seriile de autor ale Editurii Humanitas Fiction. Printre acestea se află "Dincolo de iarnă", de Isabel Allende; "Lincoln între vieţi", de George Saunders (Man Booker Prize 2017); "Pădurea întunecată", de Nicole Krauss; "Băiatul cel nou", de Tracy Chevalier, un nou roman inclus în seria Hogarth Shakespeare; "La jumătatea vieţii", de Care Santos, "Scara lui Iacob", de Ludmila Uliţkaia; "Nimicul", de Hanif Kureishi; "Pe râurile care curg", de Antonio Lobo Antunes; "Păpuşa", de Ismail Kadare; "Visul numărul 9", de David Mitchell; "Omul din Nazareth", de Anthony Burgess; "Anii de şcoală ai lui Isus", de J.M.Coetzee (premiul Nobel pentru literatură pe 2003).

Nu în ultimul rând, printre marile debuturi ale anului trecut ce vor apărea în Raftul Denisei se numără: "Zuleika deschide ochii", de Guzel Yahina (premiul Lev Tolstoi în 2016); "Un oarecare domn Piekielny", de François-Henri Désérable (Prix Goncourt - Le choix roumain 2017); "Casa de la marginea nopţii" de Catherine Banner, bestseller apărut în 2016 şi publicat deja în 22 de limbi.

POLIROM

În prima parte a anului 2018, la Polirom vor apărea mai multe titluri noi în colecţiile consacrate ale editurii, au declarat reprezentanţii acesteia pentru MEDIAFAX. Astfel, în colecţia Fiction Ltd, apare volumul "La capătul drumului", de Liliana Corobca, iar în colecţia Ego. Proză, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, apar Iulian Ciocan, cu "Dama de cupă", Sebastian Lăzăroiu, cu "Omatidii", şi Cosmin Leucuţa, cu "Hodoo".

De asemenea, în noua serie de autor "Albert Camus" vor fi lansate "Străinul" (traducere nouă, semnată de Daniel Nicolescu) şi "Ciuma" (traducere de Eta şi Marin Preda), în timp ce în colecţia Top 10+ apare o nouă traducere a volumului "Castelul", de Franz Kafka, semnată de Mariana Bărbulescu.

În seria Actual, Polirom recomandă romanul "Forma ruinelor", de Juan Gabriel Vasquez, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, cel mai ambiţios şi mai provocator roman de până acum al scriitorului columbian.

În colecţia Junior, apare o traducere în premieră a romanului lui Lewis Carroll "Sylvie şi Bruno", semnată de Veronica D. Niculescu. Cel din urmă roman al lui Lewis Carroll, publicat pentru prima oară în 1889, îi poate bucura deopotrivă pe copii şi pe adulţi. Povestea împleteşte două planuri principale: unul se derulează în lumea reală, iar celălalt în lumea de vis, fantastică, din Ţara Basmelor.

Noi volume vor apărea şi în seria de autor Aurora Liiceanu - "Putere şi sînge. Aventura indiană" -, în colecţia Historia - Yuval Noah Harari, "Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului" - şi în seria Hors collection - Robert Graves, "Miturile Greciei antice". Muncile lui Hercule, expediţia argonauţilor, Tezeu şi minotaurul, Midas, regele care transforma în aur tot ce atingea, Războiul Troian şi călătoria lui Odiseu către casă - sunt câteva dintre cele mai frumoase mituri antice pe care Robert Graves le repovesteşte în această carte pentru publicul modern.

De asemenea, la Polirom vor apărea anul acesta "Dansul Nataşei", de Orlando Figes, o cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei în perioada ce începe cu construirea Sankt Petersbug-ului, sub domnia lui Petru cel Mare, şi sfârşeşte cu anii regimului sovietic, şi "Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic", de Nadia Murad, o mărturie a brutalităţii înspăimîntătoare a Statului Islamic, care atrage atenţia asupra genocidului din Irak.

LITERA

2018 începe la editura Litera cu volumul al cincilea din celebra serie "Lupta mea" de Karl Ove Knausgård, "Mai sunt şi zile cu ploaie", şi continuă, spre jumătatea anului, cu ultima carte ce va încheia autobiografia autorului norvegian.

Romanele "L'ordre du jour", de Eric Vuillard, câştigător al premiului Goncourt 2017, şi "Summer", de Monica Sabolo, nominalizat la acelaşi trofeu sunt şi ele pe lista lecturilor obligatorii din 2018.

De asemenea, editura pregăteşte "Lacci" şi "Scherzetto", două romane de Domenico Starnone, cunoscut scriitor şi jurnalist, căsătorit cu Anita Raja, autoarea tetralogiei napolitane sub pseudonimul Elena Ferrante.

Revin pe lista de lecturi cu titluri noi în 2018: Marylinne Robinson ("Lila"), Paul Beatty, câştigător al premiul Man Booker pe 2016 ("Tuff"), Fiona Barton ("The Child"), Susanna Tamaro ("Ascolta la mia voce"), Jojo Moyes ("Silver Bay"), Kristin Hannah ("Winter Garden"), Elin Hilderbrand ("The Matchmaker"). "The Love of a Good Woman", un nou volum de proză scurtă semnat de Alice Munro, autoare distinsă cu premiul Nobel pentru literatură în 2013, intră în portofoliul Litera. Totodată, fanii scriitorului Saul Bellow vor reciti "Aventurile lui Augie March", "Darul lui Humboldt", dar şi romanul "Dangling Man", pentru prima oară tradus în România.

Premiul Man Booker din 2004 se adaugă listei romanelor premiate la Litera, cu "Linia frumuseţii", de Alan Hollinghurst. Sebastian Barry, unul dintre cei mai buni scriitori irlandezi, aduce în atenţia cititorilor două romane despre familie şi război: "Days without End" (Premiul Costa) şi "Temporary Gentleman".

Printre autorii noi de la Litera în 2018 se numără Deborah Levy, nominalizată la Man Booker Prize ("Hot Milk" şi "Swimming Home"), Pier Paolo Pasolini ("Ragazzi di vita"), Edouard Louis ("En finir avec Eddy Belleguele" şi "Histoire de la violence"), Samanta Schweblin, finalistă Man Booker International 2017 ("Distancia de rescate"), Darcey Bell ("A Simple Favour"), Michel Faber ("The Book of Strange New Things"), Maria Semple ("Where’d You Go, Bernadette"), A.J. Finn ("The Woman in the Window"), P.Z. Reizin ("Happiness for Humans"), Jonas Bonnier ("The Helicopter Heist"), Stefan Ahnhem (seria "Fabian Risk"), Gill Paul ("The Secret Wife").

Ficţiunea este completată de non-ficţiune în deja consacrata colecţie "Kronika". Tot anul 2018 vor fi lansate cărţi de referinţă precum "Strategy: A History", de Lawrence Freedman, "The Billion Dollar Spy: A True Story of Cold War Espionage and Betrayal", de David E. Hoffman, "Who rules the world", de Noam Chomsky, "The Pentagon's Brain", de Annie Jacobsen , "The Kidnapping of Edgardo Mortara", de David I. Kertzer, "Prisoners of Geography", de Tim Marshall, "1924:The Year that Made Hitler", de Peter Ross Range, "No Mission Is Impossible", de Michael Bar Zohar şi Danny Dor, "The Last of the President's Men", de Bob Woodward, "Lenin on the Train", de Catherine Merridale.

Litera va continua colecţiile consacrate, precum "Cele mai frumoase romane de dragoste", "Carte pentru toţi", seria "Ultimul regat" de Bernard Cornwell, la preţuri speciale. În plus, noul an vine cu serii noi: "Peyton Place", de Grace Metalious, "Shakespeare", "Alistair MacLean", "Casteel", de V.C. Andrews - autoarea seriei "Florile de la mansardă".

Editura Litera Mică are pentru 2018 o ofertă bogată de cărţi cu subiecte din universul copilăriei şi al adolescenţei: de la "primele cuvinte" la ficţiune, de la ştiinţă la biografii ale oamenilor celebri. Acestora li se adaugă o listă de cărţi aparţinând unor licenţe străine, precum Disney, National Geographic, Lego, Nickelodeon, Animaccord, TNT, Minecraft şi altele.

Astfel, colecţia Prima mea lectură continuă cu volume semnate de autori precum Amelia Cobb, cu seria despre animăluţe de la zoo, şi Charlotte Habersack, cu seria Pippa Pepperkorn, fetiţa care îşi face prietenii fericiţi, iar colecţia Clasici Litera Junior se îmbogăţeşte cu cinci titluri din literatura universală": Aventurile lui Tom Sawyer", de Mark Twain, "Mica prinţesă", de Frances H. Burnett, "Robinson Crusoe", de Daniel Defoe, "Colţ Alb", de Jack London, şi "Ocolul Pământului în optzeci de zile", de Jules Verne.

Două noi colecţii cu biografii ale oamenilor celebri - Albert Einstein, W. A. Mozart, Leonardo da Vinci etc. - explicate pe înţelesul copiilor vor fi puse la dispoziţia a două categorii de vârste: 5 ani + şi 7 ani +. Totodată, cei pasionaţi de ştiinţă vor putea răsfoi anul acesta cărţile colecţiei STEM (science, technology, engineering, mathematics).

În colecţiile Disney apar titluri noi, cu eroii îndrăgiţi din Regatul de Gheaţă, Maşini, Elena din Avalor, Garda felină, Mickey şi piloţii de curse, Sofia Întâi, O poveste încâlcită, Soy Luna, dar şi cărţi de poveşti şi activităţi cu simpaticele personaje ale noilor seriale de la Disney Junior: Prietenii Căţeluşi şi Vampirina. Titluri noi se regăsesc şi în seriile cu supereroi Marvel, Star Wars şi Incredibilii.

ACT şi POLITON

Editura Act şi Politon îşi aşteaptă cititorii, în 2018, cu un proiect inedit, "Disc(Ro)mania", de Traian Doru Marinescu, care repertorizează apariţiile discografice pop, rock, folk şi jazz ale autorilor români, între anii 1965 şi 2014. Pasionaţi de muzică şi nu numai o vor aprecia, mai ales pentru că este pentru prima dată când este realizat acest lucru pentru discurile româneşti. Nu este o carte de critică, ci un dicţionar, potrivit editurii. De la o simplă imagine cu membrii trupei până la creaţii grafice simbolice, copertele discurilor artiştilor şi trupelor româneşti de-a lungul timpului au cunoscut modificări complementare cu stilul muzical abordat. Coperta poate transmite vizual mesajul întregului disc. Pentru unii, inspiraţia titlului şi a copertei au izvorât din moda occidentală. Alţii au preferat creaţii originale în care s-au implicat până la cel mai mic detaliu.

Tot în 2018, editura va lansa "De neclintit", de Tony Robbins, un bestseller de pe listele New York Times, Wall Street Journal, Amazon, Barnes & Noble şi Bookscan. Volumul este scris de strategul numărul 1 al lumii în materie de business şi dezvoltare personală, Tony Robbins, care le arată cititorilor cum pot alcătui un plan simplu care să le ofere libertatea financiară şi le prezintă strategii financiare de la investitori de top. În plus, în cartea sa, Tony Robbins prezintă cele patru principii esenţiale pe care cei mai mulţi dintre investitorii de geniu ai lumii le utilizează pentru eficienţă maximă.

Nu în ultimul rând, editura pregăteşte lansarea volumului "Înţelepciunea evurilor", de Wayne W. Dyer, care conţine pasaje încărcate de înţelepciune ale unora dintre cei mai mari gânditori ai umanităţii, printre care Iisus, Buddha, Michelangelo, Rumi, Whitman şi alţii, despre teme diverse precum singurătatea, timpul şi pasiunea. Chiar dacă au trăit în epoci şi culturi diferite de-a lungul timpului, toţi aceştia comunică adevăruri universale despre experienţele umane.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
EDITURI ,
CĂRŢI ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.