Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul excentric, asezonat cu praf de aur comestibil

Meniul care va fi servit la banchetul organizat după gala de decernare a premiilor Oscar va include peste 50 de preparate, la care au fost folosite, printre altele, 140 de kilograme de carne de vită Wagyu şi 13,6 kilograme de aur comestibil, a anunţat celebrul chef Wolfgang Puck, citat de Reuters.

1245 afișări
Imaginea articolului Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul excentric, asezonat cu praf de aur comestibil

Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul, asezonat cu 13 kilograme de praf de aur comestibil

Acesta este cel de-al 24-lea an în care meniul de la banchetul Oscar, la care sunt aşteptaţi aproximativ 1.500 de invitaţi, este creat de Wolfgang Puck, chef de origine austriacă, în vârstă de 68 de ani.

Invitaţii vor fi trataţi cu peste 50 de preparate, inclusiv mini-antreuri precum ravioli cu mazăre, morcovi şi trufe negre, parfé de caviar cu praf din aur comestibil de 24 de carate şi "macarons" inspirate de cocteiluri ca negroni şi mojito.

Pentru acest banchet lucrează peste 1.000 de bucătari.

La banchet se vor mai servi peste 10.900 de pahare de şampanie, băutură furnizată de crama regizorului Francis Ford Coppola.

Joi, la conferinţa de prezentare a meniului, care include şi preparate vegetariene şi fără gluten, Puck a abordat evenimentul cu entuziasmul său obişnuit, zdrobind cu lingura o prăjitură cu zmeură şi declarând că dulciurile sunt "cel mai important element al său".

"Atât timp cât organizatorii galei Oscar nu s-au săturat de mine, nici eu nu m-am săturat de Oscaruri", a mai spus Puck.

Cea de-a 90-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc duminică seară, la Dolby Theatre (Hollywood & Highland Center) din Los Angeles, şi va fi difuzată live de postul de televiziune ABC.

Lungmetrajul "The Shape of Water" a obţinut 13 nominalizări la premiile Oscar, în timp ce "Dunkirk" a primit opt, iar "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" a primit şapte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici