- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cel de-al 23-lea film din seria "James Bond" ar putea fi turnat în 2011
Cel de-al 23-lea film din franciza "James Bond" ar putea fi turnat la începutul anului viitor, odată cu revenirea regizorului Sam Mendes în acest proiect cinematografic produs de studiourile MGM, informează nme.com.
Cel de-al 23-lea film din seria "James Bond" ar putea fi turnat în 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Viitorul francizei "James Bond" părea să devină tot mai sumbru, după ce presa de specialitate a scris, anul acesta, că filmările pentru cel de-al 23-lea film din această serie de succes au fost amânate pentru o dată neprecizată, din cauza problemelor financiare pe care le are grupul MGM. La puţin timp după publicarea acestor informaţii, regizorul Sam Mendes a anunţat că a renunţat la acest proiect cinematografic.
Recent însă, site-ul Deadline.com a anunţat faptul că Sam Mendes a renunţat să regizeze thrillerul "Hunger Games", pentru studiourile Lionsgate, deoarece s-a reîntors la MGM pentru a filma următorul lungmetraj din franciza "James Bond".
Potrivit aceluiaşi site, filmările vor începe anul viitor, iar actorul britanic Daniel Craig va interpreta pentru a treia oară rolul celebrului agent 007.
Reprezentanţii studiourilor MGM au dezvăluit, recent, că au ajuns la o înţelegere cu creditorii, care au acceptat să prelungească perioada de rambursare a datoriilor grupului.
Aşa cum s-a anunţat anterior, problemele financiare cu care se confruntă studiourile MGM au cauzat amânarea lansării unui alt proiect cinematografic important, intitulat "The Hobbit".
Următorul film din seria "James Bond", al cărui titlu nu a fost deocamdată ales, trebuia să fie lansat pe marile ecrane în 2011 sau 2012.
Precedentele 22 de filme "James Bond" au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii şi Canada, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.
Cel mai recent film din serie, "007 - Partea lui de consolare/ Quantum of Solace", lansat în 2008, a avut încasări mondiale de 586 de milioane de dolari. Precedentul film din serie, "Casino Royale", lansat în 2006, a generat încasări de 594 de milioane de dolari pe plan mondial şi a marcat debutul lui Daniel Craig în rolul agentului 007.
-
Avertizare de Cod portocaliu pe râul Jiu
Social astăzi, 12:06
Hidrologii având în vedere viitura formată pe Jiu amonte de Filiaşi şi pe Gilort, au instituit Cod portocaliu pe râul Jiu sector Filiaşi, Podari-judeţul Dolj, iar pentru sectorul Răcari anunţă că nivelul se va situa peste cota de inundaţii cu 30-50 de centimetri. citeşte tot
-
Infotrafic avertizează şoferii că sunt restricţii pe drumuri din ţară, inclusiv pe Transfăgărăşan
Social astăzi, 12:01
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române avertizează şoferii că pe mai multe drumuri din ţară, inclusiv pe Transfăgărăşan, sunt o serie de restricţii fie din cauza unor lucrări de reparaţii, fie pentru că s-au surpat maluri ceea ce blochează accesul vehiculelor. citeşte tot





Nu exista comentarii