Celine Dion este însărcinată cu gemeni

Cântăreaţa canadiană Celine Dion, care în 2009 a pierdut o sarcină, va deveni mama unor gemeni, potrivit declaraţiei făcute de soţul acesteia, producătorul muzical Rene Angeli.

179 afișări
Imaginea articolului Celine Dion este însărcinată cu gemeni

Celine Dion este însărcinată cu gemeni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rene Angelil, care este şi managerul cântăreţei, a declarat revistei People că Celine Dion, în vârstă de 42 de ani, este însărcinată în 14 săptămâni, după şase încercări de fertilizare in vitro. Cei doi soţi vor cunoaşte sexul copiilor luna viitoare.

"Suntem entuziasmaţi. Celine speră doar ca bebeluşii să fie sănătoşi. Spera doar la un bebeluş, dar vestea că vom avea doi dintr-o dată este o dublă binecuvântare", a declarat Rene Angelil, în vârstă de 68 de ani.

Celine Dion şi Rene Angelil au împreună un fiu în vârstă de nouă ani, Rene Charles, conceput tot prin fertilizare in vitro.

Rene Angelil mai are trei copii din două căsătorii anterioare.

Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, la Charlemagne, în sânul unei familii melomane cu 14 copii. Adolescenta cu o voce deosebită l-a întâlnit pe René Angelil la vârsta de 12 ani, când i-a cântat "Ce n'était qu'un rêve". Celine Dion a cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută şi iubită în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, Celine Dion a primit nenumărate premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici