Charlie Sheen a pierdut lupta pentru custodia copiilor săi cu Brooke Mueller

Actorul american Charlie Sheen, fostul star din serialul "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two And A Half Men", a pierdut, marţi, lupta pe care o ducea în justiţie cu fosta lui soţie Brooke Mueller pentru a primi custodia gemenilor cuplului.

44 afișări
Imaginea articolului Charlie Sheen a pierdut lupta pentru custodia copiilor săi cu Brooke Mueller

Charlie Sheen a pierdut lupta pentru custodia copiilor săi cu Brooke Mueller (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Charlie Sheen şi Brooke Mueller au petrecut aproximativ două ore în spatele uşilor închise dintr-o sală de tribunal din Los Angeles, timp în care judecătorul a încercat să decidă care dintre ei este cel mai potrivit părinte pentru a primi custodia asupra gemenilor fostului cuplu, Max şi Bob, în vârstă de doi ani, , potrivit site-ului TMZ.com.

Judecătorul a decis în cele din urmă ca precedentul ordin prin care se stabilea custodia să rămână nemodificat, iar Brooke Mueller a rămas astfel părintele principal al copiilor.

Charlie Sheen, în vârstă de 45 de ani, care a fost concediat în luna martie de conducerea postului CBS din distribuţia serialului "Doi bărbaţi şi jumătate", şi cea de-a treia lui soţie, Brooke, s-au internat de mai multe ori, în ultimul an, în diverse clinici de dezintoxicare, încercând să îşi învingă dependenţa de alcool şi de droguri.

Însă avocaţii lui Charlie Sheen au declarat, marţi, că Brooke Mueller, în vârstă de 33 de ani, a "recidivat" de curând şi din acest motiv ea nu ar mai fi o mamă potrivită pentru cei doi băieţi.

Mueller a refuzat să comenteze aceste informaţii, dar la finalul audierii de la tribunalul din Los Angeles le-a făcut cu ochiul reporterilor prezenţi la faţa locului şi le-a arătat semnul victoriei, afirmă E! Online. Charlie Sheen a părăsit tribunalul fără să vorbească cu jurnaliştii şi a luat avionul către Washington, unde urma să susţină, în seara de marţi, un nou spectacol în cadrul turneului său nord-american de stand up comedy, intitulat "Violent Torpedo of Truth".

Brooke Mueller a primit iniţial custodia gemenilor în urma unei înţelegeri la care au ajuns avocaţii celor două părţi implicate în divorţ. În luna martie, ea a obţinut din partea autorităţilor şi un ordin de restricţie pe numele lui Charlie Sheen, iar cei doi copii au fost luaţi de poliţie din reşedinţa actorului.

Charlie Sheen şi Brooke Mueller, care s-au căsătorit pe 30 mai 2008, s-au despărţit după o ceartă furtunoasă, pe 25 decembrie 2009, iar divorţul lor va fi pronunţat în mai, anul acesta.

În afară de gemenii Bob şi Max, Sheen mai are două fete cu o altă fostă soţie, Denise Richards, de care a divorţat în 2006, dar şi o altă fiică, Cassandra Jade Estevez, cu o fostă iubită, Paula Profit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici