China a devenit a doua putere din box office-ul mondial cinematografic

Avântul box office-ului din China a fost reconfirmat în 2012, anul în care s-a înregistrat o creştere cu 30% a vânzărilor de bilete în cinematografe faţă de 2011, graţie căreia această ţară a ocupat la sfârşitul anului trecut locul al doilea în box office-ul mondial.

116 afișări
Imaginea articolului China a devenit a doua putere din box office-ul mondial cinematografic

China a devenit a doua putere din box office-ul mondial cinematografic (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Potrivit agenţiei de presă China Nouă, încasările cinematografice au ajuns la peste 17 miliarde de yuani (2 miliarde de euro), iar China a ocupat astfel locul al doilea în box office-ul mondial, după Statele Unite ale Americii.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, filmele de import au reprezentat partea majoritară (51,5%) din încasări, în condiţiile în care China îşi protejează industria cinematografică naţională prin limitarea draconică a numărului de filme străine distribuite pe teritoriul ei.

Cea de-a şaptea artă se află în plină efervescenţă în China, oferind perspectivele cele mai promiţătoare dintre toate pieţele de film din lume. Numărul de cinematografe din China este în plin avânt, susţinut de creşterea rapidă a clasei de mijloc, ai cărei reprezentanţi adoră să meargă în weekend să vadă filme în multiplexurile amenajate în noile centre comerciale.

În 2012, doar 34 de filme străine au fost acceptate în China de regimul de la Beijing. Majoritatea au fost superproducţii realizate la Hollywood.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici