Colin Firth, în negocieri avansate pentru a juca într-o continuare a filmului "Discursul regelui". Care va fi subiectul noului film

Actorul britanic Colin Firth se află în negocieri avansate pentru a juca într-o continuare a filmului de succes "Discursul regelui/ The King's Speech" (2010).

227 afișări
Imaginea articolului Colin Firth, în negocieri avansate pentru a juca într-o continuare a filmului "Discursul regelui". Care va fi subiectul noului film

Colin Firth (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În pelicula originală, lansată în 2010, starul britanic a interpretat rolul regelui George al VI-lea, pentru care a fost recompensat cu o sumedie de premii şi distincţii, inclusiv cu Oscarul pentru cel mai bun actor.

Potrivit unor surse din industria cinematografică britanică, ceilalţi actori din film - Helena Bonham Carter, care a jucat rolul soţiei regelui George al VI-lea, regina Elizabeth, şi Geoffrey Rush, care a fost logopedul regelui britanic - ard la rândul lor de nerăbdare pentru a juca într-o continuare a filmului, iar entuziasmul lor este împărtăşit şi de Tom Hooper, regizorul peliculei din 2010, informează thesun.co.uk.

Potrivit unei surse, acţiunea noului film va fi plasată în timpul celebrului The Blitz din Al Doilea Război Mondial. Filmul nu se va concentra, de data aceasta, asupra eforturilor depuse de regele George al VI-lea pentru a-şi stăpâni bâlbâiala în timpul bombardamentelor naziste asupra Londrei.

"Filmul va descrie experienţele prin care au trecut mai multe familii în timpul The Blitz. Se va concentra asupra felului în care familia regală, deşi privilegiată, a fost afectată de acea criză la fel ca celelalte famili britanice, inclusiv cea a prietenului său logoped", a adăugat sursa.

"Filmul se va concentra asupra regelui George, dar şi asupra felului în care a fost afectată întreaga casă regală. Există în continuare un interes uriaş pentru The Blitz. Filmul se află deocamdată în primele faze ale proiectului, însă cu toţii sunt nerăbdători să înceapă cât mai repede filmările", a spus aceeaşi sursă.

"The Blitz" este un termen care se referă la bombardarea continuă de către Germania nazistă a Marii Britanii şi a Irlandei de Nord în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Între 7 septembrie 1940 şi 16 mai 1941, aviaţia nazistă a efectuat raiduri în timpul cărora au fost aruncate peste 100 de tone de explozibil asupra a 16 oraşe britanice. Londra a fost bombardată de aviaţia germană - Luftwaffe - timp de 57 de nopţi consecutive. Peste un milion de case din Londra au fost distruse sau sever avariate şi peste 40.000 de civili au fost ucişi. Jumătate dintre ei erau locuitori ai Londrei.

Colin Firth a fost recompensat pentru rolul din "The King's Speech" cu premiul Oscar, premiul BAFTA, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul Actorilor Americani (SAG Award). Filmul a primit alte trei premii Oscar - la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun scenariu" şi "cel mai bun regizor" - şi le-a adus actorilor Geoffrey Rush şi Helena Bonham Carter nominalizări la categoriile "cel mai bun actor în rol secundar", respectiv "cea mai bună actriţă în rol secundar".

Realizat cu un buget de producţie de doar 15 milioane de dolari, lungmetrajul "The King's Speech" a obţinut încasări de peste 414 milioane de dolari pe plan mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici