Columbeanu, bucuros că a fost audiat de o mică parte a Comisiei pentru drepturile omului din Cameră

Omul de afaceri Irinel Columbeanu a declarat, marţi, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Cameră, Nicolae Păun, că a lăsat un document scris la comisie şi că speră în modificarea legislaţiei în domeniul protejării intereselor copiilor.

234 afișări
Imaginea articolului Columbeanu, bucuros că a fost audiat de o mică parte a Comisiei pentru drepturile omului din Cameră

Columbeanu, bucuros că a fost audiat de o mică parte a Comisiei pentru drepturile omului din Cameră (Imagine: Emil Badea/Mediafax Foto)

"Mă bucur că am fost audiat de o mică parte a comisiei, consider important pentru că a fost prezent preşedintele comisiei", le-a spus Columbeanu ziariştilor.

Întrebat care au fost cele mai importante întrebări care i-au fost adresate, Columbeanu a precizat: "Cele mai importante întrebări au fost afirmaţii".

El a precizat că cei prezenţi au spus ce urmăresc să facă, iar el le-a prezentat, ca simplu cetăţean, problematica copiilor, arătând că este nemulţumit de faptul că soarta unui copil poate fi hotărâtă fără citarea părţilor.

De asemenea, Columbeanu a precizat că speră într-o "modificare de funcţionare a mecanismului" şi în "modificarea legislaţiei pentru a elimina ce e rău şi a se popula cu ce e bun".

Irinel Columbeanu a mai spus că este încrezător că "s-a spart gheaţa". El a precizat că i s-a relatat faptul că înaintea lui a fost la discuţii un secretar de stat din Ministerul Muncii.

Columbeanu a venit, marţi, la Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, deşi nu fusese invitat. După ce a aşteptat aproximativ 20 de minute, el a fost invitat în cabinetul preşedintelui comisiei, Nicolae Păun.

Vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Cameră Marius Dugulescu (PDL) a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că deputaţii PDL nu vor participa la audierile din comisie în cazul Columbeanu, deoarece "Parlamentul României este mai presus de Irinei şi Monici".

Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor i-a invitat, marţi după-amiază, la audieri, pe reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Ilfov, în legătură cu situaţia fiicei Monicăi şi a lui Irinel Columbeanu.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, Adrian Dumitrescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că specialiştii au constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru decăderea Monicăi Columbeanu din drepturile părinteşti.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov a finalizat raportul privind evaluarea Irinei Columbeanu, care a urmărit să stabilească relaţia acesteia cu mama sa.

"Ancheta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului arată că nu sunt întrunite condiţiile pentru decăderea din drepturile părinteşti a doamnei Monica Columbeanu", a spus Adrian Dumitrescu.

Irinel Columbeanu a cerut decăderea din drepturile părinteşti a Monicăi pe motiv că şi-ar fi agresat fiica.

În 3 mai, omul de afaceri Irinel Columbeanu a sesizat DGASPC Ilfov, susţinând că din 29 aprilie nu mai ştie nimic despre Irina, care nu a mai fost la grădiniţă şi nici nu a mai fost văzută.

Directorul DGASPC Ilfov preciza atunci că sesizarea făcută de Irinel Columbeanu a fost trimisă către DGASPC Sector 5, pentru că acolo locuieşte acum minora, urmând ca specialiştii să înceapă verificările.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 4 aprilie, ca Irina să fie încredinţată temporar mamei ei, Monica Columbeanu, admiţând astfel recursul acesteia faţă de decizia Judecătoriei Buftea, care dăduse fetiţa în grija tatălui, până la soluţia finală privind divorţul.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, astfel, recursul Monicăi Columbeanu faţă de decizia prin care Judecătoria Buftea a încredinţat fetiţa lui Irinel Columbeanu, până la decizia finală privind divorul.

Irinel Columbeanu trebuie să îi plătească Monicăi 2.000 de lei lunar pentru îngrijirea fetiţei.

Monica Columbeanu a fost de mai multe ori la casa din comuna ilfoveană Izvorani a soţului ei pentru a o lua pe Irina, însă nu a putut vorbi cu Irinel Columbeanu şi nu a fost niciodată primită pe proprietatea acestuia. În 15 aprilie, Monica Columbeanu a reuşit să ia copilul de la reşedinţa soţului ei, după ce a venit însoţită de un executor judecătoresc, avocaţi şi poliţie pentru a-şi lua fetiţa, în urma deciziei instanţei de a-i încredinţa minora până la soluţionarea procesului de divorţ.

Procesul de divorţ al soţilor Columbeanu este judecat de o instanţă a Judecătoriei Buftea, următorul termen fiind stabilit pentru 9 mai.

Omul de afaceri Irinel Columbeanu a venit, miercuri, la Palatul Victoria, pentru a depune la Registratura Guvernului un document prin care solicită ajutorul premierului Emil Boc în cazul fiicei sale, Irina.

Guvernul îi va transmite lui Irinel Columbeanu în termenul legal un răspuns la problema sesizată premierului Emil Boc, conform procedurii aplicate în cazul tuturor cetăţenilor, a declarat, miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici