Concertul "Dialogul generaţiilor rock", cu Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu, a fost amânat

Concertul "Dialogul generaţiilor rock", cu Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu, care trebuia să aibă loc pe 1 noiembrie, la Arenele Romane din Bucureşti, a fost amânat "din motive obiective, independente de voinţa organizatorilor şi a artiştilor", informează un comunicat remis MEDIAFAX.

126 afișări
Imaginea articolului Concertul "Dialogul generaţiilor rock", cu Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu, a fost amânat

Cristi Minculescu (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

Data la care urmează a avea loc concertul va fi anunţată cât mai curând.

Cumpărătorii care doresc să recupereze contravaloarea biletelor sunt invitaţi să o facă din punctele de vânzare de la care acestea au fost achiziţionate, iar cei care au cumpărat biletele online trebuie să contacteze agenţia de ticketing pentru a demara procesul de returnare.

Din aceleaşi motive, se amână pentru date care vor fi comunicate ulterior concertele programate cu Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Supergrup de la Teatris din Galaţi (30 octombrie) şi Vinyl din Brăila (31 octombrie).

Pe de altă parte, se reconfirmă participarea artiştilor la celelalte concerte anunţate: Clubul Hush din Piteşti (17 octombrie), Clubul Phoenix din Constanţa (18 octombrie) şi Beraria H din Bucureşti (19 octombrie).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici