Cyndi Lauper vrea să lanseze un album country

Cântăreaţa pop-rock americană Cyndi Lauper intenţionează să exploreze şi alte genuri muzicale şi să lanseze anul viitor un album de muzică country, informează contactmusic.com.

87 afișări
Imaginea articolului Cyndi Lauper vrea să lanseze un album country

Cyndi Lauper (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Artista plănuieşte să se mute în Nashville, un oraş din statul american Tennessee, şi să colaboreze cu producătorii Seymour Stein şi Tony Brown la un disc country, ce ar putea fi lansat pe piaţă în 2016.

Nu se cunosc deocamdată alte detalii despre acest proiect muzical al artistei americane.

Dacă proiectul se va concretiza, atunci Cyndi Lauper va călca pe urmele rockerului Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, care a lansat primul său single country, "Love Is Your Name", în luna mai. În prezent, rockerul american lucrează la un disc country. De asemenea, Don Henley, membru fondator al trupei Eagles, îşi va lansa primul său album country, "Cass County", la sfârşitul acestei luni.

Cyndi Lauper, născută la New York, în 1953, a cântat alături de trupa de rockabilly Blue Angel, înainte de a lansa, în 1983, albumul ei de debut "She's So Unusual", care a avut mare succes în epocă. Cântăreaţa a lansat apoi în 1986 un alt album bine primit de public şi de criticii de specialitate, intitulat "True Colors". Cel mai recent material discografic lansat de Cyndi Lauper se numeşte "Memphis Blues" şi a apărut în anul 2010.

Cyndi Lauper a lansat de-a lungul anilor 10 albume de studio care s-au vândut în peste 50 de milioane de discuri pe plan mondial şi a fost recompensată cu două premii Grammy, un premiu Emmy - pentru rolul din serialul "Mad About You" - şi un premiu Tony - pentru coloana sonoră a musicalului "Kinky Boots".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici