Demonstraţie publică de aranjamente florale, la inaugurarea celei mai noi florării din Arad - FOTO

Arădenii au participat, marţi, la o demonstraţie publică de aranjamente florale, care a avut loc în Piaţa Avram Iancu, locul în care s-a deschis cea mai nouă florărie din oraş, aparţinând grupului FlorideLux, transmite corespondentul MEDIAFAX.

594 afișări
Imaginea articolului Demonstraţie publică de aranjamente florale, la inaugurarea celei mai noi florării din Arad - FOTO

Demonstraţie publică de aranjamente florale, la inaugurarea celei mai noi florării din Arad - FOTO (Imagine: Mediafax Foto)

Cea de-a patra franciză offline din România a grupului FlorideLux a fost deschisă la Arad, în Piaţa Avram Iancu la nr. 15, iar înainte de inaugurare angajaţii au făcut în stradă o demonstraţie de aranjamente florale pentru ocazii diverse, care a atras zeci de arădeni.

Florăria este cea mai nouă din oraş, iar reprezentanţii acesteia spun că mizează pe faptul că "arădenii sunt boemi" şi îi caracterizează "acel joie de vivre specific consumatorului modern, cu putere de cumpărare, însă educat, iubitor de cultură şi frumos".

"Este profilul clientului perfect pentru noi (…) Noi venim cu un concept nou pe piaţa de floristică din Arad, axat pe calitatea, ingeniozitatea şi creativitatea aranjamentelor florale", a declarat fondatorul FlorideLux, Marius Dosinescu.

Franciza a fost achiziţionată de către arădeanca Emanuela Paizs, o economistă care a părăsit mediul corporate pentru a se ocupa de flori. Aceasta este manager al magazinului şi spune că investiţia de 20.000 de euro (fără taxa de francizare) ar urma să fie recuperată în 18 luni.

"Piaţa de floristică din Arad este una foarte atractivă, cu peste 20 de florării, fiecare cu specificul şi clienţii ei. Fiind vorba de Arad, oraş aflat la graniţa cu Ungaria, avem parte şi de un dezavantaj, dar şi de un avantaj. Avantajul este că avem o piaţă de flori foarte bine aprovizionată la doar 100 de kilometri distanţă, iar dezavantajul este că şi aşa-zisa piaţă la negru există şi este foarte activă, lucru pe care îl resimţim la nivel de evenimente", a declarat Emanuela Paisz.

Reprezentanţii magazinului au declarat că ţintesc o cifră de afaceri de 120.000 de euro în primul an de activitate. Estimările se bazează atât pe comenzile online, cât şi pe gama variată de produse şi servicii oferite.

Inaugurarea magazinului a beneficiat de un concert susţinut de Ovidiu Scridon, iar primii clienţi au primit căni gratuite inscripţionate cu mesajul "E la modă să oferi flori".

Grupul de florării FlorideLux are o experienţă de peste 10 ani pe piaţa de profil din România şi a deschis prima franciză la Braşov, pe Str. Zizinului, nr. 3, urmând sã deschidă în mai multe oraşe don ţară. Florăriile FlorideLux oferă produse şi servicii de calitate, pentru: buchete şi aranjamente florale, coşuri cadou, aranjament flori funerare, cadouri business, concepte florale de anvergură, design profesional pentru evenimente importante, cu livrare oriunde în România.

Din iulie 2013, grupul FlorideLux s-a extins la nivel global, prin afilierea la 1800Flowers.com şi alăturarea la cea mai mare reţea de florării din lume, Bloomnet, lucru ce permite şi livrarea rapidă de buchete oriunde în lume. FlorideLux deţine certificare ISO 9001, operând la înalte standarde de profesionalism şi seriozitate.

Website-urile care fac parte din reţeaua florăriilor FlorideLux sunt: www.floridelux.ro, www.cosuridelux.ro, www.brazidecraciun.ro, www.coroane.ro, www.deluxeflowershop.com, www.gradinidelux.ro, www.decoratiunidecraciun.ro, www.braziartificiali.ro, www.braziinghiveci.ro, www.petaledeviata.ro. Mai multe detalii despre FlorideLux pot fi citite pe www.floridelux.ro/despre-noi.

Grupul FlorideLux operează magazinele online www.floridelux.ro, www.brazidecraciun.ro, www.coroane.ro, www.cosuridelux.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici