Emir Kusturica, la primul rol principal într-un film italian

Emir Kusturica joacă în thrillerul "La Foresta di Ghiaccio", de Claudio Noce, acesta fiind primul rol principal al cineastului sârb într-un lungmetraj italian.

184 afișări
Imaginea articolului Emir Kusturica, la primul rol principal într-un film italian

Emir Kusturica (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kusturica alternează rolurile de regizor, scenarist, producător, compozitor şi actor şi tocmai a încheiat filmările, alături de actriţa Berenice Bejo, pentru lungmetrajul lui Nicolas Bary "Au Bonheur des ogres", care va fi lansat curând pe marile ecrane, informează variety.com.

"La Foresta di Ghiaccio" ("The Ice Forest") este un thriller a cărui acţiune are loc în Alpii italieni şi va fi prezentat de producători la târgul din cadrul Festivalului de Film de la Berlin (7 - 17 februarie).

În acest film mai apar actriţa rusă Ksenia Rappoport ("The Double Hour"), Adriano Giannini ("Missing") şi Domenico Diele ("A.C.A.B: All Cops Are Bastards").

Emir Kusturica a primit prestigiosul Palme d'Or pentru peliculele "Tata în călătorie de serviciu" (1985) şi "Underground" (1995), dar şi premiul pentru regie pentru "Vremea ţiganilor" (1988). Filmul său de debut, "Do You Remember Dolly Bell?", a câştigat primul său mare premiu, Leul de Argint, la Veneţia. De asemenea, Kusturica are în palmares un debut american răsunător, "Arizona Dream" (1993), iar în 1998, el a câştigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia, cu "Pisică albă, pisică neagră/ Black Cat, White Cat", o scandaloasă comedie despre ţigani. Cel mai recent film al său, "Maradona by Kusturica", este un lungmetraj documentar, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu "Dumnezeul fotbalului" Diego Maradona.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici