Femeia care vrea să cântărească o tonă. Câte kilograme are acum şi ce mănâncă în fiecare zi

O femeie din Arizona, SUA, vrea să devină cea mai grasă femeie din lume, iar scopul ei este să ajungă să cântărească o tonă.

21424 afișări
Imaginea articolului Femeia care vrea să cântărească o tonă. Câte kilograme are acum şi ce mănâncă în fiecare zi

Femeia care vrea să cântărească o tonă. Câte kilograme are acum şi ce mănâncă în fiecare zi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Susanne Eman, în vârstă de 32 de ani, cântăreşte în prezent 330 de kilograme, însă vrea să depăşească 730 şi consumă peste 20.000 de calorii pe zi, scrie dailymail.co.uk.

Femeia, mamă a doi copii, vrea să atingă 360 de kilograme până la sfârşitul anului. Susanne a depăşit-o deja în greutate pe Donna Simpson din New Jersey, care cântăreşte 317 kilograme.

"Mi-ar plăcea să văd dacă este posibil ca un om să cântărească o tonă. Un deţinător anterior al recordului cântărea 730 de kilograme, deci trebuie să am mai mult de atât", a declarat Susanne Eman.

Femeia, care merge la supermarket o dată pe lună împreună cu fiii ei, Gabriel, de 16 ani, şi Brendin, de 12 ani, a declarat că în ritmul actual de îngrăşare va ajunge la greutatea de o tonă la vârsta de 41 sau 42 de ani.

"Cu cât mă îngraş mai mult, cu atât mă simt mai bine. Mă simt mai încrezătoare şi sexy", declară Susanne, care afirmă că de când a început să câştige în greutate atrage mai mulţi bărbaţi.

Femeia, care nu are loc de muncă din cauza greutăţii sale, spune că face exerciţii simple şi analize regulate pentru a se menţine sănătoasă.

În ciuda avertismentelor medicilor că acest stil de viaţă o poate ucide, Susanne este hotărâtă să bată recordul de greutate.

Ce mănâncă Susanne într-o zi:

Micul dejun:

  • 6 ouă prăjite în unt - 468 calorii

  • o jumătate de kilogram de şuncă - 1.168 de calorii

  • 4 cartofi copţi - 672 de calorii

  • 6 felii de pâine prăjită cu unt - 600 de calorii

  • 1 litru de shake de frişcă - 1.160 de calorii

Prânz:

  • 3 porţii de friptură de vită cu mazăre, chilli şi o cană de smântână - 1,453 de calorii

  • salată: o salată verde, roşii cherry, morcovi, castravete, şuncă, brânză, pui - 1.479 de calorii

Cină:

  • 12 porţii de taco cu o ceaşcă de smântână - 4.906 calorii

  • 2 litri de suc - 800 de calorii

  • 8 cupe de îngheţată de vanilie - 2.800 de calorii

  • prăjituri - 1.200 de calorii

Gustări:

  • o pungă de prăjituri - 1.950 de calorii

  • 2 litri de suc - 800 de calorii

  • o pungă de snacks-uri cu aromă de grătar - 1.650 de calorii

  • 3 sandwich-uri cu şuncă şi brânză - 1.576 de calorii

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici