Filmul "Star Wars 7: The Force Awakens" - cel mai bun debut din istoria box office-ului nord-american

"Star Wars: The Force Awakens", al şaptelea opus din franciza "Războiul stelelor", a doborât, aşa cum era prevăzut, recordul de încasări în primul weekend de proiecţii în Statele Unite şi Canada, înregistrând cel mai bun debut din istoria box office-ului nord-american, cu 238 de milioane de dolari.

Share pe Facebook 2461 afişări

Filmul "Star Wars 7: The Force Awakens" - cel mai bun debut din istoria box office-ului nord-american

Pentru primul său weekend în box office-ul nord-american, filmul "Star Wars: The Force Awakens", regizat de J.J. Abrams, a depăşit precedentul record, deţinut de lungmetrajul "Jurassic World" (208,8 milioane de dolari), lansat pe marile ecrane în luna iunie, informează lemonde.fr.

Cu toate acestea, noul opus al francizei create de George Lucas nu a reuşit să învingă "Jurassic World" pe plan mondial, (517 milioane de dolari în weekendul premierei, contra 524,9 milioane de dolari), din cauza datei diferite de lansare în China (9 ianuarie 2016).

Obţinând 57 de milioane de dolari, "Star Wars: The Force Awakens" doborâse deja vineri un prim record: cel al încasărilor pentru o primă seară de proiecţii pe ecranele nord-americane, deţinut până la momentul respectiv de ultimul film din seria "Harry Potter" (43,5 milioane de dolari).

Pelicula "Star Wars: The Force Awakens" este o continuare a faimoasei saga creată de George Lucas, iar acţiunea se petrece la 30 de ani distanţă de cea din episodul al şaselea al seriei, "Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi", lansat în 1983. Luke Skywalker, ultimul maestru Jedi, a dispărut, însă el trebuie neapărat să fie găsit pentru a salva galaxia de acţiunile maleficului Prim Ordin, organizaţia ce a înlocuit Imperiul Galactic. Prinţesa Leia, devenită general, îl trimite pe pilotul de vânătoare Poe Dameron într-o misiune specială, cu obiectivul de a-l găsi pe Luke Skywalker. El se va întâlni în această misiune cu tinerii Finn şi Rey. Din distribuţia celui de-al şaptelea episod al francizei fac parte, între alţii, Harrison Ford, Daisy Ridley, Carrie Fisher, Mark Hamill, Adam Driver, Peter Mayhew, Gwendoline Christie, Oscar Isaac şi Simon Pegg.

Animaţia "Alvin and the Chipmunks The Road Chip" a debutat pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 14,4 milioane de dolari. Potrivit cinemagia.ro, printr-o serie de neînţelegeri, Alvin, Simon şi Theodore ajung să creadă că Dave o va cere în căsătorie pe noua sa iubită în New York - şi va scăpa de ei. Au trei zile la dispoziţie să ajungă la el şi să oprească cererea în căsătorie.

Comedia "Surori bune şi nebune/ Sisters" a debutat pe locul al treilea, cu încasări de 13,4 milioane de dolari de vineri până duminică. Tina Fey şi Amy Poehler se reunesc pentru comedia "Surori bune şi nebune", noul film al lui Jason Moore, regizorul comediei "Pitch Perfect", despre două surori nu foarte apropiate care sunt chemate de urgenţă la casa părintească pentru a-şi goli dormitoarele copilăriei, deoarece părinţii lor s-au decis că este timpul să vândă casa, precizează site-ul cinemagia.ro.

Ultimul film din seria "Jocurile foamei", intitulat "Jocurile foamei: Revolta - Partea a II-a/ The Hunger Games: Mockingjay - Part 2", s-a situat pe locul al patrulea, cu încasări de 6,5 milioane de dolari. Regizat de Francis Lawrence, acest film este cel de-al patrulea opus din foarte profitabila franciză "Jocurile foamei", care a transformat-o pe actriţa Jennifer Lawrence într-un megastar la Hollywood. În centrul districtelor răzvrătite se află în continuare Capitoliul, reşedinţa preşedintelui Snow. Devine evident că numai moartea acestuia va sfârşi tirania în Panem, aşa că un comando condus de Katniss are ca ţintă capturarea inamicului lor de moarte - o misiune plină de primejdii, care nu se va sfârşi fără victime.

Drama "Creed", cu Sylvester Stallone, s-a situat pe locul al cincilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 5 milioane de dolari. Filmul spune povestea lui Adonis Creed (Michael B. Jordan), nepotul rivalului în ring al lui Rocky Balboa, Apollo. Acesta ajunge sub tutela bărânului Rocky, deşi acceptă cu greu să îl aibă pe acesta ca mentor, informează cinemagia.ro.

Locul al şaselea este ocupat de animaţia "Bunul dinozaur/ The good dinosaur", cu încasări de 4,2 milioane de dolari. După ce un eveniment traumatizant tulbură un Apatosaurus plin de viaţă pe nume Arlo, acesta porneşte într-o călătorie uimitoare, având un companion surprinzător de-a lungul drumului, un băieţel. O producţie marca Pixar, filmul are ca subiect era dinozaurilor privită dintr-o altă perspectivă, mai precis cea în care asteroidul despre care se presupune că a lovit Pământul ducând la dispariţia dinozaurilor a ocolit planeta, iar uriaşii cu sânge rece au continuat să trăiască, potrivit cinemagia.ro.

Pe locul al şaptelea în box office-ul nord-american s-a aflat lungmetrajul "Krampus. Spaima Crăciunului/ Krampus", o comedie care capătă accente horror atunci când un băieţel invocă din întâmplare un demon cu ocazia unei reuniuni de familie. Acest film, care o are în distribuţie pe Toni Collette, a obţinut încasări de 3,7 milioane de dolari de vineri până duminică.

Lungmetrajul "În Inima Mării/ In the Heart of the Sea", a pierdut şase poziţii şi a coborât pe locul al optulea, cu încasări de 3,4 milioane de dolari, de vineri până duminică. Inspirat de bestsellerul omonim semnat de Nathaniel Philbrick, regizorul Ron Howard aduce pe marile ecrane aventura "În Inima Mării". În iarna anului 1820, ambarcaţiunea Essex este atacată şi distrusă de o balenă uriaşă cu o voinţă distrugătoare parcă planificată. "În Inima Mării" surprinde dezolanta imagine de după asalt şi lupta pentru salvare a echipajului captiv în mijlocul vastei întinderi de apă. Cei câţiva supravieţuitori dintr-o barcă ating limita imposibilului pentru a rămâne în viaţă, conform cinemagia.ro.

Filmul indian "Dilwale", regizat de Rohit Shetty, a debutat pe locul al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 1,8 milioane de dolari. Această comedie spune povestea copiilor din două familii rivale, care se reunesc după o pauză de 15 ani.

Un alt film indian, intitulat "Bajirao Mastani", regizat de Sanjay Leela Bhansali, a debutat pe locul al zecelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 1,6 milioane de dolari de vineri până duminică. Lungmetrajul prezintă povestea de dragoste dintre un general indian, Peshwa Baji Rao I, şi cea de-a doua soţie a sa, Mastani.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
STAR WARS: TREZIREA FORTEI ,
Star wars The Force Awakens ,
razboiul stelelor ,
OX OFFICE ,
RECORD ,
star wars
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
PLANUL SECRET care îl poate DĂRÂMA pe Iohannis. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al preşedintelui. „Nu mă tem!”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide