George Lucas va folosi cele 4 miliarde de dolari primite de la Disney pentru a finanţa educaţia

Cineastul american George Lucas va folosi suma de 4,05 miliarde de dolari pe care o va primi de la grupul Disney, în urma tranzacţiei prin care a vândut compania Lucasfilm şi drepturile asupra francizei "Războiul stelelor", pentru a finanţa diverse programe educaţionale.

401 afișări
Imaginea articolului George Lucas va folosi cele 4 miliarde de dolari primite de la Disney pentru a finanţa educaţia

George Lucas (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Un purtător de cuvânt al companiei de producţie cinematografică Lucasfilm a declarat publicaţiei The Hollywood Reporter că cea mai mare parte din această sumă colosală va fi donată unor programe educaţionale.

Până la sfârşitul acestui an, transferul celor 4,05 miliarde de dolari va fi finalizat. Întrucât George Lucas era unicul proprietar al companiei Lucasfilm, care nu are datorii, toţi aceşti bani vor reveni doar cineastului american.

După ce întreaga sumă îi va fi intrat în cont, Lucas intenţionează să plaseze cea mai mare parte din bani într-o fundaţie care se va concentra asupra educaţiei.

"George Lucas şi-a exprimat intenţia ca, după finalizarea tranzacţiei, să doneze cea mai mare parte a banilor", a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Nu se cunoaşte deocamdată numele fundaţiei care va primi acei bani. George Lucas este în prezent preşedintele Edutopia, o organizaţie ce face parte din George Lucas Educational Foundation.

Prin intermediul acestei fundaţii, cineastul american a donat suma de 175 de milioane de dolari Universităţii Southern California (USC), în 2006. El a donat sume importante de-a lungul anilor şi altor organizaţii şi instituţii, precum Film Foundation, Stand Up To Cancer şi Make-A-Wish Foundation.

"Timp de 41 de ani, am pus în această companie cea mai mare parte a banilor şi a timpului meu", a declarat George Lucas miercuri, într-un comunicat. "Întrucât mă pregătesc să încep un nou capitol în viaţa mea, mă mulţumeşte faptul că acum voi avea posibilitatea să aloc mai mult timp şi resurse cauzelor filantropice", a adăugat cineastul.

Acelaşi purtător de cuvânt a precizat că "anunţul (făcut de George Lucas, n.r.) continuă angajamentul pe care acesta şi l-a luat în 2010 faţă de fundaţia The Giving Pledge".

Atunci, Lucas a declarat: "Voi dedica cea mai mare parte din averea mea pentru a îmbunătăţi educaţia. Este cheia supravieţuirii speciei umane. Trebuie să facem planuri pentru viitorul nostru colectiv -, iar primul pas începe cu instrumentele sociale, emoţionale şi intelectuale pe care le oferim copiilor noştri. Ca oameni, cel mai preţios instrument de supravieţuire al nostru este capacitatea noastră de a gândi şi de a ne adapta, ca profesori, ca oameni care spun poveşti şi ca oameni care comunică responsabilitatea noastră este aceea de a continua să facem aceste lucruri".

În ianuarie 2012, într-un interviu acordat publicaţiei New York Times, George Lucas a menţionat faptul că doreşte să se retragă din producţia de blockbuster-uri şi să se concentreze asupra unor proiecte mai mici.

Pe 30 octombrie 2012, grupul Disney a anunţat că a achiziţionat drepturile cinematografice asupra francizei "Star Wars", pentru o sumă care depăşeşte 4 miliarde de dolari, şi că va lansa un nou film din această serie, în 2015, ce va fi urmat de alte două pelicule, separate de intervale de doi sau trei ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici