Globurile de Aur 2016: Suspans total în cursa pentru trofee, care rămâne o competiţie deschisă - VIDEO

Gala de decernare a Globurilor de Aur 2016, care va avea loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles, reprezintă în acest an o competiţie în care lupta pentru trofee rămâne deschisă, fără mari favoriţi, şi care are toate şansele să îi ţină pe telespectatori în suspans, informează Reuters.

Globurile de Aur 2016: Suspans total în cursa pentru trofee, care rămâne o competiţie deschisă

Organizată în mod tradiţional într-o atmosferă foarte relaxată, cu invitaţi aşezaţi la mese şi care beau din cupe cu şampanie, amuzându-se de glumele de obicei ireverenţioase ale prezentatorului Ricky Gervais, care în 2016 încă nu au fost rostite, dar pentru care actorul britanic şi-a cerut scuze în avans, gala de decernare a Globurilor de Aur promite să fie şi în acest an una dintre serile memorabile de la Hollywood, la care vor fi prezente nume sonore din industria de divertisment.

Globurile de Aur, decernate în urma voturilor exprimate de membrii Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA), oferă adeseori indicii viabile în privinţa viitorilor laureaţi de la gala premiilor Oscar.

Actorul britanic Ricky Gervais va prelua rolul de prezentator al evenimentului de la duoul de actriţe Tina Fey şi Amy Poehler. Starul britanic a anunţat deja prin intermediul unui mesaj poznaş pe Twitter că îşi cere scuze, în avans, pentru toate glumele răutăcioase pe care le va rosti pe durata galei.

Cu filme precum "Spotlight", "The Revenant", "The Big Short" şi "Carol" care concurează la un Glob de Aur, competiţia pentru Oscarurile din 2016 pare să fi început deja să se contureze.

"Globurile de Aur din acest an reprezintă o cursă deschisă pentru toată lumea", a declarat Tom O'Neil, fondatorul GoldDerby.com, un site specializat în predicţii pentru premiile decernate în sezonul hollywoodian. "Globurile de Aur sunt un fel de audiţie pentru Oscar", a adăugat el.

Nominalizările la Globurile de Aur din acest an acoperă o varietate de domenii, genuri şi subiecte. "Spotlight", un film despre o anchetă a ziarului The Boston Globe, care a investigat o serie de abuzuri sexuale comise de mai mulţi preoţi catolici, pare să fie totuşi favorit în categoria "cel mai bun film - dramă", în timp ce "The Big Short", o peliculă despre ilegalităţile comise pe Wall Street, ar putea să triumfe la categoria "cel mai bun film - comedie".

Votanţii de la Globurile de Aur nu sunt membri ai Academiei de film americane, instituţia care decernează premiile Oscar. Însă Globurile de Aur au revenit în trecut unui număr foarte mare de filme şi de actori care au câştigat după aceea şi Oscarurile din acei ani. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 14 ianuarie.

În acest an, pariorii mizează pe Leonardo DiCaprio în cursa aferentă categoriei "cel mai bun actor", pentru rolul din filmul "The Revenant", regizat de Alejandro Gonzalez-Inarritu. DiCapprio va concura în noaptea de duminică spre luni cu Eddie Redmayne ("The Danish Girl"), Will Smith ("Concussion"), Michael Fassbender ("Steve Jobs") şi Bryan Cranston ("Trumbo").

Cate Blanchett, protagonista filmului "Carol", va concura cu colega ei din distribuţia aceluiaşi film Rooney Mara la categoria "cea mai bună actriţă", dar surprize pot să apară şi din partea celorlalte artiste nominalizate - Saoirse Ronan ("Brooklyn"), Brie Larson ("Room") şi Alicia Vikander ("The Danish Girl").

Ricky Gervais va prezenta gala Globurilor de Aur pentru a patra oară. În trecut, starul britanic a ironizat prin glumele sale acide aproape toate vedetele prezente la galele pe care le-a prezentat, de la Charlie Sheen la Robert Downey Jr. şi până la starleta Kim Kardashian. Ţintele sale predilecte din acest an ar putea fi turbulentul Mel Gibson, care a fost invitat să înmâneze un premiu, dar şi actorul Bill Cosby, implicat într-un uriaş scandal cu conotaţii sexuale.

Cea de-a 73-a ediţie a premiilor Globul de Aur, decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood, va avea loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
GLOBURILE DE AUR ,
PREMII ,
SUSPANS
COMENTARII
  • Ma nage rLeagu e. ro 11 ian 2016

    _ Castiga premiul cel mare de 75 de euro in competitia Champions League sau un trofeu real pe care il poti castiga jucand in cel mai bun ma na ger de fotbal online gratuit:
    Ma nage rLeague. ro

  • Cod ROSU 10 ian 2016

    50 dolari reali gratuiti la Pokerstars FARA DEPOSIT pe goo.gl/EV3rdS !!! (minim 18 ani)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Mesajul primarului Londrei pentru ROMÂNI, după BREXIT