Haddaway, autorul hitului "What is Love", vine la Bucureşti

Cântăreţul pop-dance Haddaway, autorul hitului "What is Love", va susţine un concert în Bucureşti, la Cinema Patria, pe 20 noiembrie, de la ora 20.00, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

413 afișări
Imaginea articolului Haddaway, autorul hitului "What is Love", vine la Bucureşti

Haddaway, autorul hitului "What is Love", vine la Bucureşti (Imagine: Valentina Sarosi/Mediafax Foto)

Haddaway cucereşte publicul printr-un show plin de vigoare şi energie, iar secretul succesului său este completat de amestecul fermecător de compoziţii dance cu balade sofisticate şi de o dexteritate vocală şi muzicală care îi asigură un loc în galeria de onoare a genului.

Haddaway a cucerit topurile din întreaga lume cu hitul "What Is Love", lansat în 1993. În decursul primului an de la lansare, single-ul a fost vândut în 900.000 de exemplare în Germania şi 400.000 de exemplare în Marea Britanie. Până la sfârşitul acelui an, piesa a înregistrat vânzări de 2,6 milioane de unităţi la nivel mondial.

Pentru Haddaway seria de succese a continuat cu "Life", "I Miss You" şi "Rock My Heart", melodii ce au încins ringurile de dans de pe toate continentele. Faptul că Haddaway a reprezentat un fenomen pe piaţa pop-dance de la mijlocul anilor '90 este dovedit şi de vânzările colosale ale primul album al artistului. "The Album" a primit discul de platină pentru vânzările din Germania şi discul de aur pentru vânzările din Anglia şi Franţa.

Haddaway continuă să fie prezent în topurile europene cu cel mai recent album al său, "The Drive", foarte bine primit de public.

Pentru concertul care va avea loc pe 20 noiembrie, la Cinema Patria, sunt puse în vânzare patru categorii de bilete: VIP (poză şi întâlnire cu artistul) - 250 de lei, I - 200 de lei, II - 150 de lei şi III - 100 de lei.

Biletele sunt disponibile în toată reţeaua Biletoo - Unirea Shopping Center, librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi Cinema Patria. Cei care doresc să comande online o pot face de pe www.Biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici