"Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO

Filmul "Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare", care prezintă aventurile celor doi orfani din povestea fraţilor Grimm, deveniţi la vârsta adultă vânători de vrăjitoare, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american.

678 afișări
Imaginea articolului "Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO

"Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO (Imagine: captură video)

Acest film, regizat de norvegianul Tommy Wirkola, a obţinut încasări de 19 milioane de dolari în primul său weekend de proiecţii în cinematografele nord-americane, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de Exhibitor Relations.

Filmul horror "Mama", cu Jessica Chastain în rolul principal, fostul lider de săptămâna trecută, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 12,9 milioane de dolari.

Comedia cu accente dramatice "Silver Linings Playbook", cu Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence în distribuţie, s-a menţinut pe locul al treilea, cu încasări de 10 milioane de dolari.

"Zero Dark Thirty", un film care prezintă operaţiunile de depistare şi capturare a teroristului Osama bin Laden, a pierdut două poziţii faţă de săptămâna trecută şi a coborât pe locul al patrulea, cu încasări de 9,8 milioane de dolari.

Filmul de acţiune "Parker", cu Jason Statham şi Jennifer Lopez, a debutat pe locul al cincilea, cu încasări de 7 milioane de dolari, devansând cu o poziţie lungmetrajul "Django Unchained", de Quentin Tarantino, care a urcat un loc faţă de săptămâna trecută, cu încasări de 5,005 milioane de dolari.

Comedia "Movie 43", compusă din mai multe scurtmetraje, în care apar o serie de actori celebri, precum Hugh Jackman, Uma Thurman, Halle Berry, Kate Winslet, Richard Gere şi Naomi Watts, a debutat pe locul al şaptelea, cu încasări de 5 milioane de dolari.

Thrillerul "Gangster Squad", cu Ryan Gosling şi Sean Penn în distribuţie, a coborât patru locuri, până pe poziţia a opta, cu încasări de 4,2 milioane de dolari.

Filmul "Oraşul corupt/ "Broken City", cu Russell Crowe şi Mark Wahlberg în rolurile principale, a pierdut patru poziţii şi a ajuns pe locul al nouălea, cu încasări de 4 milioane de dolari.

Musicalul "Les Misérables", cu Hugh Jackman şi Anne Hathaway, încheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete în valoare de 3,9 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici