Jennifer Aniston va apărea topless într-un film, alături de Colin Farrell

Actriţa americană Jennifer Aniston a decis să renunţe la imaginea ei de "fată de treabă" şi va apărea topless în următorul ei film, în care va juca alături de Colin Farrell, informează thesun.co.uk.

52 afișări
Imaginea articolului Jennifer Aniston va apărea topless într-un film, alături de Colin Farrell

Jennifer Aniston va apărea topless într-un film, alături de Colin Farrell

Jennifer Aniston, devenită celebră graţie rolului Rachel din serialul "Prietenii tăi/ Friends", va interpreta în lungmetrajul "Horrible Bosses" rolul unei femei obsedate de sex.

În acest film va juca şi Colin Farrell, în vârstă de 34 de ani, considerat un "băiat rău" al Hollywood-ului.

Potrivit presei de specialitate, partitura lui Aniston va marca o "desprindere totală" de personajele pe care le-a interpretat mulţi ani în diverse comedii romantice.

Jennifer Aniston, în vârstă de 41 de ani, a apărut parţial goală într-o scenă cenzurată din filmul "Despărţiţi, dar împreună/ The Break-Up" (2006).

Filmul "Horrible Bosses" va apărea pe marile ecrane în 2011.

Rolul lui Rachel Green din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends" i-a adus lui Aniston un premiu Emmy şi un Glob de Aur. Ea a mai jucat în comediile "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice, jucând în "Eu şi Marley" (2008) şi în "Despre bărbaţi şi nu numai..." (2009).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici