Johnny Depp şi Amber Heard se vor căsători în toamna acestui an

Johnny Depp şi logodnica lui, Amber Heard, se vor căsători în toamna acestui an, a declarat tatăl actriţei americane.

754 afișări
Imaginea articolului Johnny Depp şi Amber Heard se vor căsători în toamna acestui an

Johnny Depp şi Amber Heard se vor căsători în toamna acestui an (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vor avea şi copii, însă după nuntă", a precizat David Heard, tatăl actriţei, care a infirmat astfel o serie de zvonuri recente potrivit cărora fiica lui ar fi însărcinată, citat de dailymail.co.uk.

Johnny Depp, în vârstă de 50 de ani, şi Amber Heard, în vârstă de 28 de ani, s-au logodit de Crăciun şi intenţionează să se căsătorească în toamna acestui an, a precizat David Heard, citat de publicaţia Grazia.

"Aşa este corect să procedeze, iar ea şi Johnny sunt genul de oameni cărore le place să facă lucrurile aşa cum trebuie. Voi avea nepoţi, însă acest lucru se va întâmpla după nunta lor", a adăugat David Heard, care locuieşte la Los Angeles.

"Amândoi sunt foarte ocupaţi acum, amândoi filmează pentru nişte lungmetraje. Nu au stabilit încă data nunţii, dar ea va avea loc în curând. Probabil în toamna acestui an", a spus el.

David Heard mai spune că Johnny Depp este acela care a avut ideea de a se căsători cu Amber, după despărţirea lui de fosta parteneră de viaţă, Vanessa Paradis, în 2012.

"Johnny a ajuns într-o perioadă din viaţă în care consideră că îşi permite să petreacă mai mult timp alături de copiii lui", a adăugat David Heard.

Johnny Depp, care a cunoscut-o pe Amber Heard în timpul filmărilor de la "The Rum Diary" în 2010, are deja o fiică şi un fiu din relaţia cu Vanessa Paradis.

Referindu-se la faptul că a ezitat să se căsătorească cu Vanessa Paradis, starul hollywoodian a declarat la începutul acestui an pentru revista Tele 2 Semaines: "Uneori, chiar şi lucrurile care par simple şi evidente sunt înspăimântătoare. Cred că vârsta, experienţa şi înţelepciunea ne oferă capacitatea de a trece peste anumite etape din viaţă pe care nu îndrăzneam să le depăşim în trecut".

Johnny Depp este ocupat în această perioadă cu filmările pentru un lungmetraj despre viaţa gangsterului James "Whitey" Bulger.

Amber Heard, în vârstă de 28 de ani, originară din Texas, a jucat alături de Johnny Depp în filmul "Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary" (2011). În anul următor, Depp s-a despărţit de partenera lui de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii.

Relaţia dintre Johnny Depp şi Amber Heard, care a declarat că este bisexuală, nu a fost mereu lipsită de probleme, aceasta punând, la un moment dat, capăt idilei lor după ce a decis că vrea să fie singură.

Johnny Depp şi Vaness Paradis - care au împreună doi copii: Lily Rose, de 14 ani, şi Jack, în vârstă de 11 ani - s-au despărţit în iunie 2012, după o relaţie de 14 ani.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Actor versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene - mai ales în franciza "Piraţii din Caraibe", "Chocolat", "Donnie Brasco" -, dar şi în producţii independente, precum "Jurnalul unui iubitor de rom", dar şi în colaborările sale cinematografice cu regizorul american Tim Burton - "Edward Mâini-de-foarfece", "Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow", "Mireasa moartă/ Corpse Bride", "Alice în Ţara Minunilor" şi "Umbre întunecate/ Dark Shadows".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici