Lady Gaga a vândut bilete în valoare de peste 1 milion de dolari pentru show-ul ei de Anul Nou

Excentrica cântăreaţă Lady Gaga a devenit cel mai de succes artist din noaptea de Anul Nou, după ce a vândut bilete în valoare de peste 1 milion de dolari pentru show-ul pe care îl va susţine în Miami, Florida, informează ContactMusic.com

17 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga a vândut bilete în valoare de peste 1 milion de dolari pentru show-ul ei de Anul Nou

Lady Gaga a vândut bilete în valoare de peste 1 milion de dolari pentru show-ul ei de Anul Nou (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreaţa ar putea astfel încasa aproape 300.000 de dolari de pe urma concertului pe care-l va susţine la Fontainebleau, în Miami.

Lady Gaga şi-a lansat albumul de debut, intitulat "The Fame", în 2008, însă nu a avut un mare impact asupra pieţei muzicale internaţionale. Dar primele două discuri single - "Just Dance" şi "Poker Face" - au obţinut poziţii fruntaşe în clasamente. Lady Gaga a primit o nominalizare la cea mai recentă ediţie a premiilor Grammy, la categoria "cea mai bună înregistrare dance".

Ea şi-a lansat cel de-al doilea album, "The Fame Monster", luna noiembrie.

Lady Gaga îşi găseşte inspiraţia în rockul glam şi în artişti precum David Bowie şi Queen, precum şi în cântăreţi pop ca Michael Jackson şi Madonna. Până în prezent, ea a vândut peste 20 de milioane de single-uri în format digital şi peste patru milioane de albume în întreaga lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici