Lenin a murit de sifilis, nu de atac de cord

Vladimir Ilici Lenin a încetat din viaţă în 1924, după o boală îndelungată. Istoricii s-au pus de acord asupra faptului că liderul rus a suferit o serie de trei atacuri de cord care, în cele din urmă, i-au cauzat moartea.

Cu toate acestea, au fost descoperite recent noi informaţii care par să sprijine ipoteza potrivit căreia Lenin ar fi murit de sifilis, o boală cu transmitere sexuală.

Liderii sovietici au făcut eforturi semnificative pentru a acoperi motivele reale ale comportamentelor dezordonate şi a izbucnirilor bruşte de furie avute de Lenin înaintea morţii sale, în 1924. Recent însă, autoarea britanică Helen Rappaport a descoperit documente la Universitatea Columbia din New York despre care consideră că sunt probe, indicând că moartea lui Lenin a survenit ca urmare a unui neurosifilis (endartitis luetica), o formă a sifilisului care afectează creierul. Scriitoarea a descoperit informaţii despre adevărata natură a bolii lui Lenin în documente redactate de cercetătorul rus Ivan Pavlov, aflate la universitatea americană.

Pavlov, laureat al premiului Nobel şi faimos pentru lucrările sale de condiţionare comportamentală realizate pe câini, a afirmat că "revoluţia a fost făcută de un nebun căruia sifilisul îi afectase creierul", potrivit descoperirilor făcute de Rappaport.

Rappaport, care a scris mai multe cărţi despre istoria Rusiei, crede că este posibil ca Lenin să se fi infectat cu sifilis după ce a înteţinut relaţii sexuale cu o prostituată pariziană, în 1902. Societicii însă pun comportamentul instabil al lui Lenin pe seama arterosclerozei, boală care afectează creierul şi pe care sifilisul o imită în ceea ce priveşte simptomele.

De la sfârşitul lui 1921, liderul rus a suferit o serie de atacuri fizice catastrofale, care i-au indus progresiv starea de paralizie. Rappaport susţine că boala l-a făcut pe Lenin ca, înaintea morţii, să fie "un personaj confuz şi neajutorat, cu greutăţi în exprimare şi cu o privire nebună şi fixă".

Scriitoarea a descoperit documentele după ce a publicat cartea "Conspirator: Lenin in Exile", în condiţiile în care era decisă să îşi fundamenteze afirmaţiile. "Este o convingere neexprimată a multora dintre doctorii şi cercetătorii de la Kremlin că Lenin a murit de sifilis, însă au fost forţaţi de autorităţi să îşi ţină secrete opiniile", spune scriitoarea.

"În pofida acestei obligativităţi la tăcere, nimeni nu a fost mai clar în a-şi exprima convingerile decât marele profesor Ivan Pavlov, pionierul teoriei pavloviene. După revoluţia din 1917, Pavlov a devenit un violent opozant al bolşevismului şi a asistat la monstruosul «experiment sovietic» în care oamenii erau trataţi mai rău în laboratoare decât broaştele utilizate pentru experimente", a precizat scriitoarea.

Potrivit lui Rappaport, lui Pavlov i s-a permis să facă această controversată declaraţie referitoare la starea lui Lenin deoarece liderul rus i-a garantat imunitatea, realizând cât de utilă era munca sa Rusiei.

Astfel, în cadrul unei deplasări la un congres organizat la Londra, Pavlov s-a oprit la Paris, pentru a-şi vizita un prieten, pe doctorul Mihail Zernov. "În timpul discuţiei cu Zernov, Pavlov şi-a menţinut declaraţia că Lenin suferea de sifilis şi că, până la momentul respectiv, manifestase toate simptomele caracteristice bolii, inclusiv paralizia progresivă caracteristică bolii", a precizat Rappaport.

"Pavlov ştia cercetători eminenţi care fuseseră chemaţi să examineze creierul lui Lenin după moartea acestuia în 1924 şi toţi au ajuns la acelaşi diagnostic. Era un secret cunoscut de toată lumea, dar pe care nimeni nu îndrăznea să-l spună în public şi în legătură cu care nu există documente oficiale sovietice. Doctorilor de la Kremlin care l-au examinat pe Lenin li s-a interzis să vorbească despre asta, sub ameninţarea execuţiei, şi au fost obligaţi să scoată referirile de la boala reală din dosare", a explicat scriitoarea.

Numeroase nume mari ale istoriei au fost bolnave de sifilis, între acestea numărându-se Nietzsche, Maupassant, Goethe şi Donizetti.