Marius Moga părăseşte emisiunea "Vocea României". Ce MARE ARTIST îl va înlocui

În cele şase sezoane Vocea României de până acum, Marius Moga a contribuit din plin la descoperirea şi formarea unor concurenţi cu calităţi vocale remarcabile, fiind un adevărat mentor pentru aceştia.

1426 afișări
Imaginea articolului Marius Moga părăseşte emisiunea "Vocea României". Ce MARE ARTIST îl va înlocui

Marius Moga părăseşte emisiunea "Vocea României". Ce MARE ARTIST îl va înlocui (Imagine: Liviu Adăscăliţei/ Mediafax Foto)

Marius este antrenor la Vocea României Junior, competiţie pe care a câştigat-o în primul sezon împreună cu micuţa Maia Mălăncuş, se focusează pe acest proiect şi pe multe alte proiecte pe care le are în derulare sau pe care le pregăteşte, potrivit One.ro.

”Urmează o perioadă plină pentru mine şi echipă. Încep filmările pentru cel de-al doilea sezon Vocea României Junior, un proiect care îmi este foarte drag de când am devenit tătic. Vom continua să lansăm artişti fresh atât în ţară, cât şi în străinătate. Pe lângă asta, am început deja să formăm echipe de compozitori pentru studiourile locale DeMoga Music, pe care vrem să le deschidem cu parteneri din toată ţara în Alba Iulia, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Târgu Mureş. Eu cred că este important să oferim ceva înapoi, descoperind oameni talentaţi şi ajutându-i să aibă o carieră în muzică, indiferent din ce colţ al ţării compun sau produc. În primul sezon Vocea României Junior, m-am ataşat foarte tare de cei mici, aşa că am început să lucrăm, să ne distrăm împreună în studio, să facem piese, iar în curând, pentru că ei sunt viitorul, vor avea propia lor platformă, DeMoga Young Music, prima piesă lansată fiind a Maiei Mălăncuş. Am planuri mari, pe care vreau să le realizez împreună cu echipa DeMoga Music şi partenerii noştri şi îmi doresc să mă focusez pe poziţionarea talentului muzical românesc în lume. Le urez mult succes colegilor mei de la Vocea României şi bun venit lui Adrian Despot! Vă mulţumesc pentru toate momentele memorabile din cei şase ani şi să fie un sezon plin de voci bune şi concurenţi carismatici!”, a declarat Marius Moga.

Adrian Despot, liderul trupei Viţa de Vie, va lupta cu Loredana, Smiley şi Tudor Chirilă pentru cele mai bune voci ale sezonului şapte şi va încerca să-şi formeze cea mai tare echipă pe care să o ducă spre finală, cât mai aproape de marele trofeu.

”Mă bucur să mă reîntorc în televiziune şi mă bucur că se întâmplă în cadrul celei mai tari emisiuni de profil din ţară. Vocea României reprezintă o reală rampă de lansare pentru tinerii artişti, iar eu îmi doresc să fiu alaturi de ei şi să mă implic încă de la început în pregătirea lor atât muzicală, cât şi mentală. Vor avea în mine un sprijin 110%, în cadrul emisiunii sau în afara platourilor. În ceea ce-i priveşte pe noii colegi, Loredana, Smiley şi Tudor, ne cunoaştem de ani buni, toţi trei sunt adevăraţi profesionişti şi sunt convins că vom face echipă bună împreună, iar cei de acasă vor urmări un show pe măsură. Abia aştept să începem!”, a declarat Adrian Despot.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici