Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP

Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP, la aproape două săptămâni după ce cea mai mare companie de publicitate din lume a dezvăluit faptul că acesta este subiectul unei anchete interne, fiind acuzat de nereguli financiare şi comportament personal nepotrivit, transmite AFP.

75 afişări

Imaginea articolului Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP

Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP

Martin Sorrell, care s-a aflat la conducerea gigantului britanic în ultimii 33 de ani, şi-a dat demisia sâmbătă.

Acesta a spus că ancheta internă a pus o presiune inutilă asupra companiei şi că a decis să demisioneze "în interesul clienţilor, al acţionarilor, mari şi mici, al tuturor celorlalţi beneficiari".

WPP a mai anunţat că, între timp, ancheta a fost finalizată şi că se va considera că Sorrell a ieşit la pensie, în timp ce preşedintele Roberto Quarta a devenit CEO interimar.

O echipă de experţi independentă a fost angajată de consiliul de conducere al WPP pentru a investiga acuzaţiile, a anunţat agenţia de publicitate pe 4 aprilie.

Sorrell a transmis într-un comunicat, la momentul respectiv, că respinge "fără rezerve" orice acuzaţie de nereguli financiare.

"Presa a informat că WPP investighează o acuzaţie de nereguli financiare care mă vizează, mai specific, folosirea fondurilor companiei", a spus Sir Martin Sorrell.

"Acuzaţia este investigată de o firmă de avocatură. Resping acuzaţia fără rezerve, dar recunosc faptul că trebuie investigată de companie", a mai spus atunci Sorrell.

Sorrell, care anterior a lucrat la Saatchi & Saatchi, este cel mai mare acţionar individual la WPP, cu o cotă de aproximativ 1,4%, potrivit datelor compilate de Bloomberg.

Martin Sorrell, în vârstă de 73 de ani, a înfiinţat WPP în 1985, iar, din 1986, compania a început să furnizeze servicii de publicitate. În prezent, WPP are peste 200.000 de angajaţi, în aproximativ 3.000 de birouri în 112 ţări.

În 2015, pachetul său salarial a fost de 70 de milioane de lire sterline, la momentul respectiv, acesta fiind cel mai mare din istoria corporaţiilor din Marea Britanie.

În 2000, Martin Sorrell a devenit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Luna trecută, acţiunile WPP au înregistrat cea mai mare prăbuşire din 1999, după ce Martin Sorrell a prezis un an fără creşteri, semnalând investitorilor că industria de publicitate suferă cea mai dramatică scădere din ultimele decenii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MARTIN SORRELL ,
WPP ,
DEMISIE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.