Nazareth, legenda rockului britanic, revine la Bucureşti, pe 22 august

Nazareth, legendara trupă britanică de hard rock, va concerta din nou pe scena din Hard Rock Café din Capitală, pe 22 august, de la ora 22.00, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

91 afișări
Imaginea articolului Nazareth, legenda rockului britanic, revine la Bucureşti, pe 22 august

Nazareth, legenda rockului britanic, revine la Bucureşti, pe 22 august

După concertul sold out din 2012, scoţienii revin cu un setlist compus din piesele care i-au făcut celebri, dar şi cu câteva piese de pe noul lor album,"Rock'n Roll Telephone", care va fi lansat anul acesta.

Trupa Nazareth a vândut milioane de albume, membrii formaţiei fiind consideraţi adevăraţi pionieri ai rock-ului deveniţi legende. Membrii trupei Nazareth au început să cânte prin cluburile scoţiene la sfârşitul anilor '60 şi au reuşit în doar câţiva ani să lanseze un album care şi în prezent reprezintă o referinţă pentru orice ascultător de rock - "Hair of The dog", probabil cel mai cunoscut material discografic al lor, care a inspirat formaţii precum Guns N' Roses.

Biletele pentru concertul pe care trupa Nazareth îl va susţine la Bucureşti costă 60 de lei, cu loc în picioare în faţa scenei, şi 90 de lei, cu loc la masă (număr limitat de tichete). Acestea pot fi achiziţionate online, de pe www.iabilet.ro şi www.metalhead.ro/bilete/, dar şi de la Hard Rock Café şi din reţeaua IaBilet - magazinele Uman şi Senia şi de la agenţiile Perfect Tour din toată ţara.

De asemenea, vor fi puse în vânzare 30 de bilete meet & greet, care includ loc la masă şi întâlnire cu artiştii, precum şi un poster cadou pentru autograf, la preţul de 250 de lei.

În ziua concertului, biletele vor costa 70 de lei, fără loc, respectiv 100 de lei, cu loc la masă, în limita disponibilităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici