O casă a lui Al Capone, scoasă la licitaţie din cauza crizei

O casă din Wisconsin unde probabil s-a ascuns gangsterul american Al Capone în anii 1920 a fost scoasă la licitaţie cu preţul de început de 2,6 milioane de dolari, din cauza crizei financiare care afectează Statele Unite, relatează CNN.

161 afișări
Imaginea articolului O casă a lui Al Capone, scoasă la licitaţie din cauza crizei

Posibila ascunzătoare folosită de Al Capone, scoasă la vânzare din cauza crizei financiare

Casa cu două etaje din Couderay (Wisconsin) a aparţinut familiei Capone în anii 1920. Imobilul va fi scos la vânzare joi, în cadrul unei licitaţii care se va desfăşura în apropiere de Minneapolis (Minnesota).

Proprietatea include terenul pe care este construită casa, un lac şi un garaj pentru opt maşini. Terenul este împrejmuit cu un gard de piatră cu grosimea de 30 de centimetri.

Proprietatea a fost cumpărată de familia lui Guy Houston în anii 1950, fiind transformată în obiectiv turistic.

Vestea vânzării unei proprietăţi care a aparţinut lui Al Capone s-a răspândit rapid în Statele Unite şi în lume.

"Acest tip are o notorietate extraordinară", explică John Russick, expert la Muzeul de Istorie din Chicago.

"A devenit un simbol pentru o întreagă categorie de lideri interlopi, iar oamenii sunt fascinaţi de asta", adaugă Russick.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici