”Oraşul abandonat”: Împrejurimile centralei nucleare de la Cernobîl, filmate pentru prima dată cu o dronă - VIDEO, FOTO

O roată de bâlci îngheţată, vegetaţie contaminată şi vopseaua scorojită de pe pereţii unei piscine sunt imagini reprezentative pentru oraşul devastat, în urmă cu aproape 30 de ani, de unul din cele mai mari dezastre nucleare civile.

20698 afișări
Imaginea articolului ”Oraşul abandonat”: Împrejurimile centralei nucleare de la Cernobîl, filmate pentru prima dată cu o dronă - VIDEO, FOTO

Împrejurimile centralei nucleare de la Cernobîl, filmate pentru prima dată cu o dronă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oraşul Prîpeat, din Ucraina, ce adăpostea odinioară 50.000 de oameni, se află la câţiva kilometri de centrala de la Cernobîl, care a explodat în 1986, notează dailymail.co.uk.

O dronă operată de realizatorul Danny Cooke a surprins nivelul de degradare survolând întinderea pustie.

 

Materialul prezintă cum natura pune stăpânire pe oraşul Prîpeat. Imaginile stranii ale maşinuţelor electrice ruginite şi hârtiilor împrăştiate sunt însoţite de cele ale florilor şi copacilor care au răsărit între blocuri. Deşi după dezastrul nuclear au apărut multe imagini ale oraşului, filmarea aceasta este prima realizată cu ajutorul unei drone.

“Cernobîl este unul din cele mai interesante şi periculoase locuri în care am fost. Dezastrul nuclear, petrecut în 1986, la un an după ce m-am născut, a afectat foarte mulţi oameni, inclusiv familia mea, care locuia în Italia”, declară Cooke.

”Nu-mi pot imagina cât de înspăimântător trebuie să fi fost pentru localnicii evacuaţi”, adaugă realizatorul. Cercetătorii sunt divizaţi în privinţa numărului exact de victime ale exploziei, care a eliberat un nivel de radioactivitate de 400 de ori mai mare decât cel produs de bomba atomică de la Hiroshima.

Cooke a filmat clipul intitulat “Ilustrate din Prîpeat, Cernobîl”, în timp ce lucra la un fragment al materialului CBS News dedicat Zonei de interdicţie de la Cernobîl. Instrumentele folosite au fost un contor Geiger, o dronă cu patru motoare DJI Phantom 2, o cameră Cannon 7D şi una GoPro3+.

Prîpeat poate fi vizitat pentru scurte perioade de timp, întrucât izotopii eliberaţi în urma dezastrului s-au degradat.

“În timpul petrecut acolo am întâlnit oameni uimitori, între care şi ghidul meu Evghenii, poreclit Stalker”, povesteşte Cooke. “Am petrecut săptămâna împreună explorând Cernobîlul şi oraşul abandonat. Este ceva liniştit şi totuşi foarte tulburător în acest loc. Timpul s-a oprit, iar mărturiile celor întâmplate în trecut erau pretutindeni în jurul nostru”, adaugă realizatorul.

Accidentul a avut loc în timpul unor teste, pe 26 aprilie 1986. O explozie puternică urmată de un incendiu au proiectat în atmosferă o cantitate mare de particule radioactive, care au fost împrăştiate în vestul Uniunii Sovietice şi în Europa. Accidentul nu a fost dezvăluit timp de câteva zile de oficialii sovietici. În colonia muncitorească Prîpeat puţini ştiau ce s-a întâmplat atunci când reactorul numărul 4 a explodat în jurul orei 1.30 dimineaţa.

Accidentul a fost recunoscut oficial trei zile mai târziu iar guvernul a evacuate 350.000 de locuitori din Cernobîl şi Prîpeat. O zonă de interdicţie pe o rază de câteva zeci de kilometri a fost impusă în jurul centralei abandonate pentru a feri populaţia de efectele scurgerilor radioactive.

Deşi zeci de mii de oameni au evacuate zona, câţiva localnici au refuzat să plece. O mână de bătrâni s-au întors pentru a fi aproape de mormintele familiei.

Turiştii pot obţine premise de trecere valabile o zi, iar unii muncitori care se ocupă de reparaţii au voie să lucreze aici câteva ore în fiecare lună. Cercetătorii spun că zona nu poate fi propice vieţii în următorii 20.000 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici