Patronul grupului Haribo a murit la vârsta de 90 de ani

Hans Riegel, patronul grupului german Haribo, cel mai mare producător de bomboane european, a murit la vârsta de 90 de ani, au anunţat marţi reprezentanţii acestei companii familiale.

902 afișări
Imaginea articolului Patronul grupului Haribo a murit la vârsta de 90 de ani

Patronul grupului Haribo, Hans Riegel, a murit la vârsta de 90 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fiu al fondatorului grupului Haribo, Hans Riegel suferea de o tumoare la creier de care a fost operat în vara acestui an.

Din 2010, el împărţea cu doi dintre nepoţii săi - Hans-Guido şi Hans-Arndt - conducerea grupului, unde supraveghea activitatea serviciului de marketing.

Înfiinţat în 1920, la Bonn, de Hans Riegel Sr., grupul Haribo - acronim pentru "Ha" de la Hans, "Ri" de la Riegel şi "Bo" de la Bonn - este prezent în 15 ţări europene, are peste 6.000 de angajaţi şi exportă în peste 110 ţări micuţii ursuleţi din gelatină, căpşunile Tagada şi melcişori din lemn-dulce. Cifra de afaceri anuală a grupului este evaluată la 2 miliarde de euro, potrivit unor surse citate de presa germană, întrucât grupul nu îşi face publice rezultatele financiare.

Legenda spune că, la lansare, Haribo a avut drept capital un sac de zahăr, iar ca echipament a folosit un cazan, o placă de marmură şi un cuptor din cărămizi.

Succesul mondial al companiei a fost construit după Al Doilea Război Mondial, de Hans Riegel Jr. şi fratele său Paul, decedat în 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici