„Pe aripile vântului” va reveni la HBO Max după o planificare „atentă”

Platforma de streaming HBO Max intenţionează să reintroducă spre difuzare filmul „Pe aripile vântului”, scos ca urmare a protestelor generate de uciderea lui George Floys, scrie Variety.

715 afișări
Imaginea articolului „Pe aripile vântului” va reveni la HBO Max după o planificare „atentă”

„Pe aripile vântului” va reveni la HBO Max după o planificare „atentă”

Sandra Dewey, preşedintele departamentului de producţie al HBO Max, a declarat pentru Variety că platforma „încă elaborează” o strategie pentru a reintroduce celebrul film.

„Ne mişcăm încet şi atent şi cred că acesta este răspunsul corect. Va fi reintrodus, dar după ce va fi plasat în context şi încadrare”, a spus Dewey.

„Nimeni nu vrea să scoată din conţinut scene - şi există multe - care conţin insensibilitate rasială. Considerăm că este nevoie de crearea unui cadru în discursul de astăzi", a continuat reprezentaanta HBO Max.

Dewey, care de asemenea supraveghează operaţiunile de afaceri pentru TNT, TBS şi truTV, a dezvăluit că încă înainte de scandalul „Pe aripile vântului”, HBO Max a avut şi discuţii interne despre anumite elemente din seria clasică de animaţie „Looney Tunes”.

Clasicul film ”Gone with the Wind/ Pe aripile vântului” (1939, în regia lui Victor Fleming), cu Clark Gable şi Vivien Leigh, a fost scos de HBO de pe platforma de VOD, HBO MAX, de teama reacţiilor negative pentru modul în care îi prezintă pe oamenii de culoare, relatează New York Times.

Filmul premiat cu 8 Oscaruri evocă o plantaţie de sclavi din Atlanta şi spune povestea de dragoste dintre Scarlett O’Hara şi Rhett Butler în contextul războiului civil american.

”Pe aripile vântului” a fost mereu criticat de o parte a societăţii americane pentru sclavii veseli pe care îi reprezintă şi pentru că a romanţat sclavia şi războiul civil. Culmea, Hattie McDaniel a devenit prima actriţă de culoare premiată cu Oscar pentru rolul lui Mammy, sclava de casă a familiei O’Hara care deţinea plantaţia Tara.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
hbo,
proteste

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici