Quentin Tarantino va renunţa la cinematografie după cel de-al zecelea film: "Regizorii nu devin mai buni pe măsură ce îmbătrânesc"

Quentin Tarantino a acordat recent un interviu pentru revista Playboy în care a spus că nu îşi doreşte să devină un "cineast bătrân" şi va renunţa la cinematografie după cel de-al zecelea film pe care îl va regiza.

251 afișări
Imaginea articolului Quentin Tarantino va renunţa la cinematografie după cel de-al zecelea film: "Regizorii nu devin mai buni pe măsură ce îmbătrânesc"

Quentin Tarantino va renunţa la cinematografie după cel de-al zecelea film pe care îl va regiza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cineastul american, care se pregăteşte în aceste zile pentru lansarea celui de-al optulea film din carieră, intitulat "Django dezlănţuit/ Django Unchained", spune că se va retrage din industria cinematografică după ce va regiza încă două filme, informează site-ul revistei New Musical Express.

"Regizorii nu devin mai buni pe măsură ce îmbătrânesc. De obicei, cele mai proaste filme ale lor sunt ultimele patru pe care le-au făcut. Eu ţin foarte mult la filmografia mea şi cred că un singur film prost este suficient pentru a strica trei filme bune. Atunci când regizorii sunt «învechiţi», nu e deloc drăguţ", a spus Tarantino.

Întrebat dacă nu se gândeşte deloc la fanii săi care şi-ar dori să vadă cum evoluează el ca regizor pe măsură ce avansează în vârstă, Quentin Tarantino a răspuns: "Poate. Dacă voi avea ceva de spus, o voi spune. Însă nu vreau să devin un cineast bătrân".

"Te opreşti atunci când te opreşti. Însă, într-o lume a perfecţiunii, 10 filme în filmografia mea ar fi chiar drăguţ. Dacă mă voi răzgândi sau dacă îmi va veni o nouă poveste în minte, aş putea să revin. Însă, dacă mă voi opri după ce voi fi făcut 10 filme, aceasta ar fi o declaraţie artistică absolut în regulă din partea mea", a adăugat cineastul american.

Noul film regizat de Quentin Tarantino, intitulat "Django Unchained", este un western a cărui acţiune este plasată în sudul Statelor Unite în jurul anului 1800. Jamie Fox este interpretul rolului principal, Django, un fost sclav care se asociază cu un vânător de recompense, interpretat de Christoph Waltz, încercând să anihileze o bandă de asasini care îşi spune "Brittle Brothers". Dacă va reuşi, Django se va asigura că va rămâne un om liber pentru totdeauna şi o va elibera şi pe soţia lui, care era încă sclavă.

Lungmetrajul "Django Unchained" va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 25 decembrie. Filmul va ajunge în cinematografele din România pe 18 ianuarie 2013.

Deşi este acuzat de critici că trivializează şi estetizează violenţa, Quentin Tarantino este câştigătorul unui premiu Oscar şi al unui Palme d'Or, distincţii obţinute pentru filmul "Pulp Fiction" (1994). Remarcat încă de la debutul său regizoral, cu "Reservoir Dogs" (1992), Tarantino şi-a surprins de fiecare dată publicul graţie unor pelicule precum "Jackie Brown" (1994), "Kill Bill Vol. 1" (2003) şi "Kill Bill Vol. 2" (2004). Cel mai recent lungmetraj al său este "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds", cu Brad Pitt în rolul principal, lansat la Festivalul de la Cannes 2009, nominalizat la opt premii Oscar şi devenit între timp şi un succes de box office.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici