Rihanna a fost dată în judecată de fostul ei bodyguard

Rihanna a fost dată în judecată, luni, de Geoffrey Keating, fostul ei bodyguard, pentru comentarii defăimătoare primite de acesta prin e-mail de la cântăreaţă, în cursul anului 2013.

277 afișări
Imaginea articolului Rihanna a fost dată în judecată de fostul ei bodyguard

Rihanna (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

În documentele depuse luni la o instanţă din New York, Geoffrey Keating, din Dublin, susţine că Rihanna a făcut declaraţii "ofensatoare" şi false despre el într-un e-mail pe care artista i l-a trimis atât lui, cât şi soţiei sale, în iulie anul trecut, potrivit unei ştiri publicate de  contactmusic.com.

De asemenea, Keating susţine că artista R&B i-a făcut aceleaşi declaraţii defăimătoare surorii lui, în timpul unei conversaţii telefonice.

Garda de corp de origine irlandeză, care a colaborat cu Rihanna în timpul turneului "Diamonds", între octombrie 2012 şi iulie 2013, susţine că aceste declaraţii i-au afectat imaginea şi cariera.

Geoffrey Keating cere despăgubiri financiare pentru daunele suferite şi solicită, de asemenea, ca Rihanna să dea publicităţii o dezminţire pentru afirmaţiile sale defăimătoare.

Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", din 2010, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt "Talk That Talk" (2011) şi "Unapologetic" (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şapte premii Grammy.

Cel mai recent album al Rihannei, "Unapologetic", a fost lansat în 2012, an în care colaborat cu Eminem pentru hitul "Monster", de pe albumul acestuia "The Marshall Mathers LP 2". La începutul acestui an, Rihanna a colaborat cu Shakira pentru melodia "Can't Remember to Forget You", de pe albumul în pregătire al cântăreţei de origine columbiană, intitulat "Shakira".

De asemenea, Rihanna va porni, în august, într-un mini-turneu în Statele Unite, împreună cu Eminem, pentru a susţine o serie de concerte în New York, Los Angeles şi Detroit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici