Robbie Williams, din nou pe scenă alături de Take That

Robbie Williams va urca din nou pe scenă alături de fosta sa trupă, Take That, de care s-a despărţit în 1995, după ce Gary Barlow l-a invitat să ia parte la un concert caritabil, care va avea loc luna viitoare, la Londra, informează femalefirst.co.uk.

Robbie Williams, din nou pe scenă alături de Take That (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Robbie Williams, care de curând a lansat un nou single, "Bodies", se va alătura foştilor săi colegi doar pentru acest eveniment.

"Da, ceva chiar se va întâmpla. Eu şi Gary ne-am întâlnit des în ultima vreme şi am discutat", a confirmat Williams.

La concertul caritabil, care va fi organizat de fundaţia Children in Need la Royal Albert Hall din Londra, va urca pe scenă cântăreţul Mika.

Acesta s-a arătat foarte încântat de revenirea lui Robbie alături de Take That. "Sunt un mare fan al lui Robbie şi îmi place mult noul lui single, «Bodies»", a spus acesta.

Între timp, Robbie Williams şi-a dus iubita la o "vânătoare de extratereştri".

Excentricul cântăreţ, care s-a mutat înapoi în Marea Britanie, după ce a petrecut mai mulţi ani în California, a făcut mai multe vizite nocturne în Cradle Hill, lângă Warminster, în sudul Angliei, alături de actriţa Ayda Field, pentru a căuta OZN-uri.

Robbie, în vârstă de 35 de ani, este pasionat de viaţa extraterestră şi susţine că a văzut trei OZN-uri până în prezent.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ROBBIE WILLIAMS ,
TAKE THAT ,
eveniment ,
concert caritabil ,
ozv ,
extraterestru
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa